Piperea: „O mare parte din dosarele de abuz în serviciu, nesoluţionate încă, se vor închide

Comentariu al administratorului judiciar de la combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea, după ce abuzul în serviciu a fost dezincriminat tacit, în perioada guvernului Cioloş.

0

Toţi cei condamnaţi în baza acestui text declarat neconstituţional vor fi achitaţi
Gheorghe Piperea, administratorul judiciar al combinatului Oltchim din Râmnicu Vâlcea, apreciază pe pagina sa de facebook, că recenta decizie a Curţii de Apel Alba Iulia în care a recunoscut că a fost dezincriminată infracţiunea de abuz în serviciu (prevăzută şi pedepsită de art. 297 NCP) a creat premisele ca „toţi cei condamnaţi în baza acestui text declarat neconstituţional să fie achitaţi. Tuturor li se vor putea acorda despăgubiri pentru puşcărie injustă. Tot noi le vom suporta, desigur. O mare parte din dosarele de abuz în serviciu, nesoluţionate încă, se vor închide pentru faptă dezincriminată, inclusiv cele de la DNA”.
Un fost secretar de consiliu judeţean a scăpat de condamnarea pentru abuz în serviciu
Curtea de Apel Alba Iulia a admis contestaţia la executare depusă de fostul secretar al Consiliului Judeţean Hunedoara, Dan Daniel, condamnat definitiv anul trecut la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, instanţa apreciind că fapta acestuia este dezincriminată. Dan Daniel a făcut contestaţie la executare ca urmare a unei decizii a Curţii Constituţionale, pronunţată ulterior condamnării lui. Tribunalul Hunedoara i-a respins contestaţia, care i-a fost admisă însă de către Curtea de Apel Alba Iulia.

Un sfert din volumul de activitate al DNA va dispărea
Avocatul Gheorghe Piperea este de părere că decizia de la Alba Iulia are consecinţe drastice pentru sistemul judiciar: ”Ia să vedem ce ne spune nouă Curtea de Apel Alba Iulia. Abuzul în serviciu a fost dezincriminat prin efectul neimplementării în 45 de zile de la publicare a deciziei CCR nr.405/2016. Pentru (fostul) condamnat, treaba stă aşa: fiind achitat, nu numai că scapă de puşcărie, dar şi de pedeapsa complementară a interzicerii de a fi ales în autorităţile publice şi în alte funcţii publice; mai mult, omul va putea cere despăgubiri pentru că a stat în puşcarie pe nedrept din aprilie 2016 până acum; despăgubirile, desigur, le vom suporta noi, că magistraţii, nu. Doar au imunitate. Pentru sistemul judiciar, consecintele sunt drastice. În baza deciziei nr.405/2016 a CCR, abuzul în serviciu este, cel puţin în varianta soluţionată de Curtea de Apel Alba Iulia, dezincriminat tacit. Toţi cei condamnaţi în baza acestui text declarat neconstitutional urmează a fi achitaţi. Tuturor li se vor putea acorda despăgubiri pentru puşcărie injustă. Tot noi le vom suporta, desigur. O mare parte din dosarele de abuz în serviciu, nesoluţionate încă, se vor închide pentru faptă dezincriminată. Inclusiv cele de la DNA. Atât de multe, încât, probabil, un sfert din volumul de activitate al DNA va dispărea“.

De fapt, dezincriminarea era ceva ce deja se întâmplase, din august 2016
„Abrogata OUG 13/2017 reincrimina abuzul în serviciu. DNA putea continua să-şi construiască mitul. Doar că principalul oponent al OUG 13/2017 a fost chiar DNA. Opoziţia contra acestei reglementări (greşită, făcută pe picior, grăbită, artificială, cum vreţi) a fost foarte eficientă. Mai toata lumea s-a dus după fentă, crezând că OUG 13/2017 legalizează furtul (!?), când, în realitate, dădea impresia că dez-incriminează abuzul în serviciu. De fapt, dezincriminarea era ceva ce deja se întâmplase, din august 2016. Acum e nevoie de o reincriminare. Doar că cei cu dosare soluţionate deja sau cu dosare pe rol vor fi achitaţi. Indiferent de legea nouă, se aplică legea penală mai favorabilă. Ia vedeţi acum cam cine poate profita de această situaţie. Şi vedeţi cine şi ce subminează, de fapt, statul de drept prin incompetenţă şi exces de zel”, a conchis Gheorghe Piperea.

Minuta integrală a judecătorilor:
„Hotarare 20/2017 din 9.02.2017 – DECIDE Admite contestatia formulata de condamnatul Dan Daniel impotriva incheierii penale nr. 154/16.11.2016 pronuntata de Tribunalul Hunedoara in dosarul nr.4754/97/2016, pe care o desfiinteaza in totalitate si, procedand la solutionarea cauzei: in baza art.595 alin.1 C.proc.pen. Rap. la art.4 teza a II-a C.pen. constata dezincriminata fapta prevazuta de art. 297 alin.1 C.pen. rap.la art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 pentru care a fost condamnat contestatorul in dosarul nr. 3230/97/2015 prin sentinta penala nr. 133/21.10.2015 pronuntata de Tribunalul Hunedoara, definitiva prin decizia penala nr. 338/5.04.2016 pronuntata de Curtea de Apel Alba Iulia si in consecinta: Dispune incetarea executarii pedepsei de 3 ani inchisoare, a pedepsei complementare a interzicerii exercitarii pe 2 ani a drepturilor de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice si de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat, prevazuta de art .66 alin.1 lit. a, b, art. 66 al .2 C. pen. si a pedepsei accesorii a interzicerii exercitarii drepturilor prevazute de art. 66 alin.1 lit.a, b, C. pen., aplicate prin sentinta penala nr. 133/21.10.2015 pronuntata de Tribunalul Hunedoara, definitiva prin decizia penala nr. 338/5.04.2016 pronuntata de Curtea de Apel Alba Iulia. In baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat raman in sarcina acestuia. Definitiva. Pronuntata in sedinta publica azi, 9.02.2017”.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ