În noaptea de 19 aprilie, indivizi necunoscuți au comis acte de vandalism și distrugere asupra bunurilor familiei Elenei Vîrdol, viceprimar cu atribuții de primar și candidat PNL la alegerile din iunie pentru Primăria Valea Stanciului. Acesta este ultimul episod dintr-o serie de trei atacuri concertate, care au început cu o lună în urmă, imediat după anunțul candidaturii Elenei Vîrdol la funcția de primar.
Elena Vîrdol și familia ei au fost supuși unor presiuni constante din partea apropiaților unui alt competitor politic. Cele trei incidente au fost similare, constând în distrugerea utilajelor agricole deținute de familia Vîrdol, pagubele fiind estimate la peste 100.000 de euro. Primele două atacuri au avut loc la o distanță de aproximativ o săptămână unul de celălalt, iar pentru acestea au fost deschise dosare de cercetare penală.
Presiunile au culminat joi noapte cu distrugerea unui generator electric și a opt cauciucuri ale unor utilaje agricole. Pentru acest incident fiind depuse plângeri la poliție. Aceste acțiuni nu sunt doar atacuri la adresa unui candidat sau a unei familii, ci sunt atacuri la adresa democrației și a valorilor fundamentale ale unei societăți civilizate.
Elena Vîrdol: „Indiferent de presiuni și amenințări, voi continua lupta pentru oamenii din Valea Stanciului. Nu mă las intimidate de indivizi care nu mai au argumente în fața comunității din Valea Stanciului și care încearcă cu disperare să mă oprească din cursa electorală. Voi lupta până la capăt, voi câștiga cursa pentru Primărie și voi reda acestei comunități liniștea, siguranța și speranța unui trai mai bun”.
Ne exprimăm solidaritatea față de Elena Vârdol și familia sa. Nu vom tolera intimidarea sau violența în procesul democratic și vom continua să ne opunem ferm oricăror încercări de subminare a valorilor noastre democratice.
PNL Dolj solicită organelor abilitate să acționeze cu celeritate și fermitate în identificarea și sancționarea persoanelor care se fac vinovate de aceste fapte extrem de grave!
PNL Dolj condamnă ferm acțiunile de intimidare împotriva Elenei Vîrdol, candidat PNL la Primăria comunei Valea Stanciului
Partidul Național Liberal Dolj condamnă ferm actele de distrugere și intimidare comise împotriva Elenei Vîrdol. Este inacceptabil ca într-o societate democratică să se recurgă la intimidare și violență pentru a împiedica desfășurarea liberă a procesului electoral.