miercuri, martie 26, 2025

Apele Vii investeşte în energie verde şi în energia tinereţii

Comuna doljeană se înscrie în modernitate prin proiecte menite nu numai să aducă infrastructura la nivel de secol XXI, ci şi să ţină pasul cu schimbările din zilele noastre. O serie de investiţii realizate sau în curs de realizare pe raza comunei ţin de protecţia mediului şi energia verde, iar o tranşă consistentă din banii publici şi eforturile edililor vizează asigurarea unor condiţii moderne de studiu şi de petrecere a timpului liber pentru cei mai tineri dintre localnici.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Astfel, potrivit primarului Augustin Stanciu, ultimii ani au adus la Apele Vii proiecte de reabilitare şi modernizare atât pentru şcoala, cât şi pentru grădiniţa din localitate, ambele fiind la ora actuală apte să ofere condiţii decente pentru elevi şi preşcolari, atât în ceea ce priveşte studiul, cât şi sportul sau petrecerea timpului liber. ”În aceşti ani am reabilitat, modernizat şi dotat ambele instituţii de învăţământ şi condiţiile sunt de cel mai înalt nivel. În plus, am reuşit să amenajăm un teren multisport pentru copiii de la Şcoala Gimnazială şi un centru de joacă pentru copiii de la grădiniţă, care le-au adus mare bucurie acestora. Sunt investiţii în valoare de câteva sute de mii de lei, dar noi credem că merită pentru că totul începe de la o bază sănătoasă. Copiii sunt viitorul nostru, de aceea una dintre cele mai mari realizări o consider îmbunătăţirea condiţiilor din unităţile de învăţământ. Copiii noştri merită efortul. Pentru ei am creat şi o trupă de dansuri, unde sunt instruiţi de artişti de la Ansamblul Maria Tănase şi tot pentru ei, şi nu numai pentru ei, am reuşit să avem astăzi şi un cămin cultural demn de acest nume”, a declarat primarul din Apele Vii. Edilul promite să meargă pe aceeaşi linie în continuare, pe lista investiţiilor dorite la Apele Vii înscriindu-se şi o bază sportivă modernă, intrată deja pe lista proiectelor finanţate prin Compania Naţională de Investiţii, care ar aduce în comună şi oportunitatea creării unui club sportiv pentru tinerii din localitate.

Augustin Stanciu

Parcuri fotovoltaice şi împăduriri la Apele Vii

Nici lucrările clasice nu au fost lăsate de izbelişte, autorităţile locale din Apele Vii ţintind, la fel ca o serie întreagă de edili doljeni, şi cuplarea comunei la sistemul de alimentare cu gaze naturale. În paralel, continuă lucrările la realizarea reţelei publice de canalizare, ajunsă ca stadiu de execuţie la aproximativ 40 la sută şi, pe măsură ce acestea sunt finalizate, cele de asfaltare. Alţi şase kilometri de reţea stradală sunt aşteptaţi să fie daţi în folosinţă în perioada acestei veri. Între timp, printr-o investiţie ţintită în ton cu vremurile şi cu oportunităţile de finanţare din prezent, Primăria Apele Vii a reuşit un record în materie de scădere a preţului la alimentarea cu apă a comunei, după ce a scăpat de cheltuielile cu electricitatea. Nevoia de energie electrică este satisfăcută acum de un parc fotovoltaic. „Independenţa energetică, energia verde şi conservarea mediului înseamnă viitorul. Cu o investiţie de 400.000 de lei am realizat un parc fotovoltaic la staţia de apă, iar datorită faptului că nu suntem încărcaţi de facturile la energie electrică, avem preţul pe metrul cub de apă de doar 3,6 lei, jumătate din preţul plătit în alte localităţi din judeţ. Un alt proiect pe care eu unul îl consider ca o investiţie în viitor, îl constituie demararea programului de împădurire la nivelul comunei. Comuna noastră a reuşit să se înscrie cu 250 de hectare de teren pentru împădurire în cadrul programului naţional finanţat de Ministerul Mediului”, a precizat primarul Augustin Stanciu.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

A fost votat bugetul județului Vâlcea: 203 milioane euro, mai mic față de bugetul pe 2024

“   1.017.746.300 lei (cca 203 milioane euro) este cuantumul Bugetului pe anul 2025, ușor mai mic față de bugetul...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI