„Proiectul vine în ajutorul celor care au copii în clasele 0-IV, nu au bani pentru after-school-urile private şi lucrează la societăţi cu program prelungit”, spune Virgil Pîrvulescu. After–schoolul ar urma să capaciteze circa 350 de copii, supravegheaţi de aproximativ 65 de persoane, cadre didactice şi personal auxiliar.
Pe de altă parte, actualul primar, Mircia Gutău, spune că aici vor funcţiona provizoriu două secţii ale Universităţii de Stat Politehnica Bucureşti, apoi, ansamblul va putea fi folosit pentru grădiniţe, creşe sau alte forme de învăţământ.
Pornind de la premisa că orice proiect care deschide o şcoală şi nu o închide merită o dezbatere, am avut o discuţie la faţa locului cu Virgil Pîrvulescu despre proiectul after-scool: dacă este fezabil, uşor accesibil, dacă se aliniază practicilor actuale.
Rm.Vâlcea: Avem un liceu închis de peste şase ani, ce facem cu el? Pîrvulescu vrea after-school public
Candidatul PNL la Primăria Râmnicu Vâlcea, Virgil Pîrvulescu, propune un after–school public la Liceul Tehnologic Oltchim, închis în urmă cu aproximativ şase ani. Potrivit lui Pîrvulescu, cheltuielile acestui after-school trebuie să fie asigurate în proporţie de 80% din bugetul local, iar diferenţa va fi suportată de către părinţi.