(In)compatibilul „Il Luce”

0

Ceea ce nu le-a ieşit antrenorilor de calibrul său, lui „Il Luce” i-a ieşit. Poate şi cu o notiţă de un rând în Cartea Recordurilor. Mircea Lucescu a antrenat-o pe Dinamo Kiev între 23 şi 27 iulie 2020. Igor Surkis nu s-a lăsat până ce nu l-a pus, efemer, pe locul legendarului Valeri Lobanovski, devenit între timp statuie în faţa impozantului stadion care îi poartă numele. În finala Cupei Cupelor din 1986, Dinamo Kiev o descălţa pe Atletico Madrid cu 3-0, iar El Pais atrăgea atenţia: „Ruşii au jucat ca o echipă de viitor, n-am mai văzut aşa ceva”. Dinamo Kiev este opera „generalului” Lobanovski, asta ştie orice copil din capitala Ucrainei. Mircea Lucescu a antrenat-o pe Şahtior Doneţk între 2004 şi 2016, la iniţiativa miliardarului Rinat Ahmetov, câştigând titluri peste titluri, dar şi finala Cupei Cupelor în 2009, la Istanbul, cu 2-1, în faţa lui Werder Bremen. Se vede treaba că, acolo, în bazinul Donbasului, „Il Luce” avea să-l studieze până la zăngănit de săbii şi pe Haciaturian, „încrucişând” cu echipele adverse cum a vrut şi când a vrut, în stilu-i caracteristic. Acordul semnat joia trecută cu victima căreia, din dragoste, s-a repezit să-i facă respiraţie gură la gură, a surprins lumea fotbalului, dar cel mai tare i-a surprins pe fanii „bylo-syni”: „Numirea unui antrenor de 74 de ani, care mereu a avut reacţii incorecte faţă de Dinamo Kiev, este scuipat în ochii suporterilor. (…) Surkis, pleacă!” Şi a plecat… Mircea Lucescu. Nu înainte de a se răfui cu umbra lui Valeri Lobanovski, fiindcă omul e mort din 2002. Şi-a găsit să conteste tocmai aici şi acum locul şase ocupat de „general” în topul France Fotbal al celor mai buni antrenori de fotbal, prin comparaţie cu alura sa. „Dacă te uiţi pe alte site-uri, mai ales pe cel al UEFA, eu apar pe locul al doilea, ca număr de trofee”. Luni, fanii lui Dinamo Kiev au reacţionat cinic: „Nu ne vine să ne bucurăm încă, aşa cum nu ne-a venit să credem nici când a fost numit în funcţie”. Un ultim zăngănit de sabie a consfinţit la adio tu: „Nu pot să accept ca propriii fani să acţioneze împotriva intereselor clubului”, de parcă, atât cât a antrenat-o pe Şahtior, i-a umplut de respect pe adversari. „Cu părere de rău, am hotărât să renunţ la posibila colaborare cu Dinamo Kiev”, astfel se încheia scrisorica trimisă lui Ovidiu Ioaniţoaia şi publicată de Gazeta sporturilor. Dar: s-a grăbit românul acceptând? Într-o notiţă de subsol poate găsim şi răspunsul. Răzvan Raţ despre oficialii de la Dinamo Kiev: „M-au vrut şi pe mine, dar Şahtior face parte din ADN-ul meu”. La închiderea ediţiei, dacă e să ne luăm după cele spuse de agentul antrenorului, incompatibilul „Il Luce” probează, la reevaluare, contrariul. Nu mai demisionează. Paranteza din titlu nostru încă ezită.