În scandalul Centrului logistic de la Cârcea
Ministerul Apărării Naţionale s-a predat nemţilor de la LIDL

Inacceptabilul, dar inevitabil după desfăşurarea de forţe din spatele cortinei scandalului „LIDL“, s-a produs la începutul acestei săptămâni. În premieră la nivel internaţional, probabil, cel mai important minister în domeniul siguranţei naţionale, Ministerul Apărării Naţionale din România, a acceptat să-şi mute radarul amplasat pe raza comunei Cârcea doar pentru că un concern multinaţional, LIDL România, a construit ilegal un centru logistic în vecinătatea instalaţiei militare. Trocul dintre LIDL şi Consiliul Judeţean Dolj, pe de o parte, şi Ministerul Apărării Naţionale pe de altă parte, a fost prezentat de părţi în litigiul dintre ele, aflat pe masa judecătorilor de la Tribunalul Dolj. Prin acest demers, primarul comunei Cârcea, Valerică Pupăză, a mai făcut un pas spre a-şi vedea visul cu ochii: milioanele de euro încasate de la nemţi pentru terenurile pe care a fost ridicat centrul logistic pot fi cheltuite fără teama că vor trebui returnate.

0

Aşa cum am anunţat în exclusivitate încă din urmă cu câteva luni, Ministerul Apărării Naţionale a acceptat oferta LIDL România de a-şi muta radarul de pe raza comunei Cârcea, astfel încât centrul logistic ridicat ilegal în vecinătatea unităţii militare să intre în legalitate. Această înţelegere a fost depusă de părţile implicate în proces, MApN, Lidl România şi Consiliul Judeţean Dolj, la termenul de marţi al litigiului prin care ministerul solicită anularea autorizaţiei de construcţie a centrului logistic al nemţilor, autorizaţie eliberată de către autoritatea judeţeană mai sus menţionată. De altfel, în urmă cu o săptămână, la un alt litigiu între aceleaşi părţi, care priveşte sistarea lucrărilor la obiectivul de la Cârcea, aceiaşi protagonişti au depus un ordin (vezi facsimil alăturat), semnat de ministrul apărării naţionale, pesedistul Vasile Dîncu, care prevedea delegarea unui ofiţer superior din cadrul Brigăzii 76 Cercetare, Supraveghere şi Recunoaştere să semneze o tranzacţie judiciară pentru „amenajarea unei poziţii temporare de funcţionare a unui radar pe timpul executării lucrarilor şi relocarea efectivă a radarului FPS-117 din organica Companiei 110 Radiolocaţie Cârcea, din poziţia actuală în viitorul amplasament, care se va realiza de către părţi pe cheltuiala lor, cu un operator economic specializat şi agreat de către furnizorul de echipamentelor sau de către agenţia NATO specializată (…), care va avea în răspundere toate activităţile ce presupun montarea/demontarea tuturor echiamentelor radar şi instalarea în poziţia viitoare“.

Astfel, soluţia de compromis imorală şi la limita legii sau chiar dincolo de ea la care visa, în primul rând, vânzătorul terenurilor, primarul Cârcei Valerică Pupăză, dar şi responsabilii concernului german, a fost parafată de un minister umil, aflat sub comanda unui sociolog pesedist controversat. Totuşi, pentru ca acest vis să devină realitate, este nevoie ca instanţa de judecată să îşi dea acordul cu privire la legalitatea actului. Pronunţarea este aşteptată pentru data de 20 a acestei luni. Totuşi, având în vedere dezvăluiri realizate de Indiscret în Oltenia cu privire la şirul lung de ilegalităţi săvârşite de diverse autorităţi şi persoane fizice implicate în acest scandal, nu este exclus ca instanţa să decidă că actul de tranzacţie judiciară încheiat luni să nu fie suficient pentru stingerea litigiului, iar procesul de anulare a autorizaţiei de construcţie să se judece pe fond.

În orice colţ al lumii civilizate, un minister al unei ţări cu un război în desfăşurare la graniţa sa nu ar fi acceptat niciodată să-şi afecteze capacităţile militare doar pentru a da satisfacţie unui agent economic care a încălcat grosolan legile. În România, însă, orice este posibil, cu atât mai mult cu cât este vorba de o afacere de zeci de milioane de euro….

Facebook Comments