Printre invitați se numără Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” din Chișinău, care va fi prezent cu spectacolul de operă „Dama de pică” și celebrul balet „Spărgătorul de nuci”. Un alt invitat de marcă al festivalului este Teatrul Național din Novi Sad (Serbia), care va aduce în Craiova „Omnibus Opera”, iar „Haeretica for Skaramacay”, spectacol de dans contemporan, este semnat de Skaramacay Art Factory (Italia), companie aclamată pe importante scene ale lumii.
Pe lângă organizarea unui masterclass susținut de soprana Nicoleta Ardelean, Opera Română Craiova prezintă cele mai îndrăgite spectacole din repertoriu, precum și, în premieră pe scenele din Oltenia, actul al II-lea din „Tristan şi Isolda”, operă în concert. Reprezentațiile includ în distribuții nume mari ale liricii europene, invitat special al festivalului fiind tenorul britanic Ian Storey, pentru prima dată în România.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ