Doljul, în minivacanță electorală. Procesul electoral va fi reluat cel mai probabil joi

Timp de aproape o săptămână, județul Dolj rămâne în afara procesului electoral în urma deciziei BEC de ieri. Concret, în localitățile din Dolj nu se pot depune candidaturi la birourile electorale de circumscripție sau înregistra contestații la adresa acestora, pentru simplu motiv că respectivele birouri electorale, inclusiv Biroul Electoral Județean Dolj sunt considerate desființate.

0

Întregul proces electoral ar urma să fie reluat, săptămâna viitoare, o dată cu o nouă tragere la sorți pentru președinții și locțiitorii birourilor electorale efectuată de Tribunalul Dolj. Potrivit judecătorului Cristian Iliescu, vicepreședintele Tribunalului și cel care a prezidat, în data de 15 aprilie, tragerea la sorți desființată de Biroul Electoral Central, o nouă procedură în acest sens ar putea fi organizată, cel mai devreme, joi, 25 aprilie. „În acest moment toate birourile de circumscripție sunt desființate. Urmează să refacem tragerea la sorți, eliminând din listă categoriile de persoane contestate, respectiv judecătorii de la Curtea de Apel Craiova și procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel și respectând procedura impusă de BEC, adică tragerea la sorți a tuturor președinților și locțiitorilor și apoi repartizarea acestora pe circumscripții. Procedura va fi reluată, dar acest lucru nu se poate realiza instantaneu. Măsura trebuie anunțată în presă cu 48 de ore înainte de tragerea la sorți. Ori, având în vedere că nu putem face acest lucru mai devreme de ziua de luni, primul termen pentru organizarea tragerii la sorți ar fi joi. De la această dată vor curge toate celelalte termene stabilite în calendarul de alegeri”, a precizat Cristian Iliescu.

Noua situație scurtează termenele lăsate la dispoziția participanților la alegeri prin legislația electorală. Potrivit acesteia, termenul limită pentru depunerea candidaturilor la alegerile locale este 30 aprilie, data până la care pot fi depuse contestații fiind stabilită pentru 3 mai.

Facebook Comments