luni, noiembrie 9, 2026

Special

Primarul din Shkodra (Albania), în vizită la Timişoara, la invitaţia Ligii Albanezilor din România

Delegaţia din Albania a fost întâmpinată în Banat de către conducerea Asociaţiei Liga Albanezilor din România, respectiv domnul deputat Bogdan-Alin Stoica, domnul preşedinte Dr. Radu-Cosmin Săvulescu şi domnul Dr. Luan Topciu, coordonatorul Centrului Cultural al Albanezilor din România. Scopul...

Pe 8 Decembrie, de Ziua Limbii Macedonene în România, AMR a organizat manifestări culturale la toate filialele din ţară 

8 decembrie 2018 este o zi de referinţă pentru Asociaţia Macedonenilor din România, la această dată fiind sărbătorită, pentru prima oară, Ziua Limbii Macedonene în România. Această zi are o importanţă deosebită pentru macedoneni fiind şi Sfântul Clement din...

Au fost desemnaţi câştigătorii Concursului Naţional de Literatură „Alexandru Macedonski”, Ediţia a IX-a

La eveniment au participat deputatul Ionel Stancu, Mariana Venera Popescu, subprefect al judeţului Dolj, preşedintele asociaţiei Laura Elen Cristescu Rogobete, reprezentanţi ai AMR, dar şi alţi invitaţi, iubitori de literatură. Juriul concursului a fost format din personalităţi literare din...

Nicolae Ciucă, un an de mandat de prim-ministru! Misiune îndeplinită!

După 15 ani a fost ridicat MCV pentru România, a crescut gradul de absorbţie al fondurilor europene la 77%, adică 37,5 miliarde euro au fost atrase şi a alocat, totodată, cel mai mare buget de investiţii din ultimii 32...

PNL a majorat pensiile de fiecare dată când a fost la guvernare!

Partidul Naţional Liberal a fost mereu consecvent în demersurile făcute pentru a sprijini pensionarii şi persoanele vulnerabile. Atât preşedintele Klaus Iohannis, cât şi premierul Nicolae Ciucă au spus foarte clar că pensionarii din România nu pot şi nu trebuie...

AMR, pe scena Festivalului de Interpretare „Privighetoarea de Aur”, din Republica Macedonia de Nord

După ce în 2021 Andreea Georgiana Stancu a participat pe scena festivalului cu o compoziţie proprie, textul şi muzica fiind scrise chiar de ea, special pentru acest eveniment deosebit, în acest an a interpretat o melodie celebră a festivalului,...

Muzicianul AkCaroll, pus la… „Zid”

Rep.: Ce îşi propune noul tău spectacol?AkCaroll: Oamenii nu merită să fie târâţi pe culmile magice de incultură promovate cu atâta succes de a noastră patrie, ca atare încerc să injectez concepţiile cu soluţie roz dintr-o doamnă numită Floyd!...

Zilele Culturii Albaneze – ediţia a IV-a

Deschiderea manifestării a avut loc la sucursala ALAR de la Târgu-Jiu, în data de 4 noiembrie. Cu acest prilej, a fost prezentată cea de-a doua ediţie a monumentalei lucrări „Istoria literaturii albaneze: de la origini până în prezent”, de...

„Super Balul“ studenților craioveni

Strânsa colaborare a celor 12 facultăți ale Universității din Craiova și a Convenției Organizațiilor Studențești a făcut posibil ca participanții să strălucească sub lumina refectoarelor și să li se ofere o experiență de neuitat. Cele doua nume sonore ale...

Ansamblul Folcloric „Mirce Acev” din Macedonia de Nord, la Festivalul -Concurs Internaţional de Folclor pentru Copii şi Tineret „Maria Tănase”

„A fost o mare bucurie să vedem pe scena craioveană ansamblul folcloric macedonean. Copiii au purtat costume autentice macedonene şi au oferit momente deosebite prin dansurile executate”, au menţionat reprezentanţii AMR. Festivalul este organizat cu scopul de a transmite...

Cea mai nouă ştire

Firul II Isvarna, una dintre cele mai mari investiții din istoria recentă a Craiovei, a fost finalizat

Există proiecte care schimbă un cartier și proiecte care schimbă un oraș. Isvarna II aparține, fără îndoială, celei de-a...