Rep.: Ce îşi propune noul tău spectacol?
AkCaroll: Oamenii nu merită să fie târâţi pe culmile magice de incultură promovate cu atâta succes de a noastră patrie, ca atare încerc să injectez concepţiile cu soluţie roz dintr-o doamnă numită Floyd! Un concert care îşi propune o minunată adaptare a albumului „The Wall”, care beneficiază de o semnătură de compoziţie: Pink Floyd. Acest show oferă craiovenilor, melomani sau nu, o alternativă de înaltă valoare artistică obişnuitelor sârbe, manele sau alte stiluri de muzică, populare în viaţa cotidiană.
Rep.: Cum ţi-a venit ideea şi ce vrei să spui melomanilor cu această savantă interpretare a „Zidului” lui Pink Floyd?
AkC: Această idee a fost ca o revelaţie în mintea şi sufletul meu, probabil pe fondul unei neputinţe artistice a lumii muzicale din jur care nu a realizat niciodată aşa ceva din lipsă de… idei. „Savantă interpretare”? Nu ştiu dacă este savantă, însă ştiu că este muzică… Muzica, aşa cum am mai spus-o, vine de la Dumnezeu, El este cel care mă alimentează, generându-mi în minte un embrion ideatic divin! Doresc să împărtăşesc melomanilor această energie emoţională generată de muzica Pink Floyd.
Rep.: Cine te ajută în această aventură muzicală şi ce invitaţi speciali ai în acest spectacol?
AkC: Cine mă ajută? Cine mă ajută? Cine? Excepţiile sunt microscopice, crede-mă! Dorian Mihai Cucu este unul dintre puţinii muzicieni din lume în faţa căruia mă înclin umil, lui i se datorează 90% din acest show. Mi-a oferit ajutor din toate punctele de vedere, din toate unghiurile, este un om cu un izvor de blândeţe şi bunătate nemaiîntâlnit la oameni. În rest, nu ştiu ce să spun, mai sunt câţiva oameni în această baltă plină de umbre cu forme umane… Mădălina (Toska) este un exemplu de persoană pozitivă care a susţinut într-o culoare simpatizantă acest proiect, Bogdan (publicitate stradală, panouri publicitare etc.) – un om căruia îi mulţumesc din suflet, Media Concept, 24 Media, Foto Maria, Dan – un om pe care îl cunosc de 25 de ani, un tip deosebit, Adrian Mărgărit (Ghimpe), Faddo Irish Pub, doamna Ivona, împreună cu domnul Matei din Galaţi, promotor al acestui show, un om care a avut încredere oarbă în mine şi a creat acest show din punct de vedere tehnic, birocratic, bilete, organizare etc. Le mulţumesc acestor două suflete din adâncul inimii mele! De asemenea, domnului Eduard Gegiu, director al Liceului de Arte din Craiova, un om deosebit, un om cu care ador să dialoghez, un om cu un suflet de aur, care mi-a oferit încredere oarbă încă de la prima discuţie. Liviu Stanciu este un alt susţinător al acestui show şi ţin să-i mulţumesc mult! Nu în ultimul rând, elevilor de la Liceul de Arte „Marin Sorescu” Craiova, care formează corul clasicei piese „Another Brick In The Wall”: Anamaria Ilie, Alessia Pălărie, Maria Joiţa, Maya Tone, Sarah Shain, Ana Brotac, Claudiu Butuşină, Denis Didu, Sorin Monea, Fabian Popescu, Rebeca Niţă, Eric Pădureanu, Fabrizio Brişcă, Erika Ştefan, Mihnea Diaconu, Daria Maria Dobriceanu, Ristică Iosif, Rebeca Băloiu, Maria Ungureanu, Francesca Nicola, Karina Filip, Andreea Rotaru, Alexa Golumbeanu, Graţiela Petcu, Bianca Geamănu, Ioana Adelina Roşu, Adriana Florentina Deaconu, Jasmine Vanessa Derveşteanu.
Tuturor acestor oameni o să le mulţumesc prin fapte, nu doar prin cuvinte, deoarece urăsc vrăjeala verbală! În rest, am avut de-a face doar cu persoane false, care m-au „ajutat” doar prin promisiuni neonorate. Nu vreau să-i enumăr aici, numele lor nici măcar nu merită pronunţat, nu merită!
Principalul invitat de onoare este Dorian, chitaristul. În rest, nimeni! Şi nu pentru că nu i-am invitat. Au refuzat. Probabil nu au curaj, le este teamă să apară în anturajul meu, piesele sunt grele… motive pot fi destule. Am să-ţi dau câteva exemple. Am invitat câteva voci care sunt la modul real vârfuri vocale în Craiova, dar au refuzat. Şi nu mă aşteptam, îmi place să cred că aplic o diplomaţie performantă, motiv pentru care nu am să menţionez numele celor care au promis că vor participa în acest proiect şi m-au abandonat pe parcurs. Noroc că nu au făcut-o în ultima zi! Chiar elite vocale rare şi mari din România, nu doar din Craiova, au refuzat să cânte cele două piese în acest show – „Comfortably Numb” şi „The Trial” din albumul „The Wall”. Ori nu au curaj să se arunce la asemenea piese, ştiind că este nivel muzical foarte înalt şi extrem de pretenţios, ori sunt adepţii faimei pe aparenţe şi muncă zero. Şi este trist, pentru că un produs de calitate la nivelul pe care şi-l doresc, dar nu sunt, se face numai prin ore, ore şi ore de muncă! Dorian este o persoană cu serviciu, familie şi, cu toate astea, stăm şi muncim câte şapte-opt ore pe zi pentru acest show, şi asta nu face decât să se transforme într-un mare magnet de respect atât profesional, cât şi uman. Demn de respectat, element rar, raar…! pe bune vorbesc! Ca să citez un pitic voinicel, Gabriel de la Ciupercă: „Carole, toţi visează să ajungă membrană, iar munca… se află în oraşul croat ce începe cu P…”
Rep.: Te-ai bucurat de ajutor în acest proiect?
AkC: Sunt foarte dezamăgit. Cu excepţia clubului de noapte Toska, ce în manieră simpatizantă a contribuit la acest show cu o suma onorifică, toţi au promis în stil campanie electorală, dar nu s-au ţinut de cuvânt. Am avut de-a face cu un patron din Horeca, omul „s-a bătut cu lăbuţele în pept” că mă ajută, că face, că drege etc. şi la final a dat-o cu mantă, că nu are firma înscrisă nu ştiu unde la „Cultelor”, că nu ştiu ce lipseşte firmei, scuze de genul asta, asta ca să înţeleagă cititorii cu ce fel de oameni am avut de-a face. Iar finanţele sunt înmormântate în acţiuni ce nu au în vizor cultura sau arta din Craiova!
Rep.: Un capăt de drum, acest spectacol?
AkC: Pe data de 13 noiembrie am suferit o altă formă uşoară de infarct, în seara următoare, datorită lui Dorian, am ajuns la spital, acolo unde m-a luat în primire doctorul Alin Macovei, omul care a creat melodia Oanei Radu „What Can I Do”. Un compozitor şi pianist excepţional, pe care l-am cunoscut prin 1996 la Radio Sud, unde făcea jingle-uri şi nu numai. O persoană deosebită, care, împreună cu domnişoara Sorina, a avut grijă de mine în spital. Au avut grijă de mine ca de ei şi le mulţumesc. Dacă Dumnezeu vrea să mă ia, posibil să fie acesta un ultim show, pentru că în Craiova, cu toate piedicile de care mă „bucur”, intenţionez să mai fac un concert cu orchestra simfonică a Filarmonicii Oltenia, o adaptare după a Noua de Beethoven, Bach etc., cu orchestră şi pian, dar totul se poate realiza doar în funcţie de Filarmonică, precum şi de dorinţa unora de a culturaliza sau nu acest oraş. Concertul de marţi sărbătoreşte 11 ani de când am cântat 24 de ore continuu, iar numărul 11 este număr sacru, sfânt, maestru, număr pe linia căruia eu merg cu încredere… am zis, let’s try!
