joi, noiembrie 5, 2026

Adjunctul șefului Poliției Râmnicu Vâlcea, reținut de DNA pentru că ar fi primit 5.000 de euro mită. 

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Raoul Alexandru Păunescu, adjunctul șefului Poliției Râmnicu Vâlcea, a fost reținut de DNA sub acuza că ar fi cerut și primit 5.000 de euro mită pentru a scăpa  un șofer de dosarul penal pentru conducere fără permis, a anunțat DNA.

El  i-ar fi promis șoferului că îi poate determina pe polițiștii care cercetau cazul să renunțe la deschiderea unui dosar.

În cauză a fost reținută și o altă  persoană pentru comiterea infracțiunii de cumpărare de influență.

 

Comunicatul DNA:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Pitești au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 4 noiembrie 2026, față de următorii suspecți:

1. PĂUNESCU RAOUL ALEXANDRU, adjunct al șefului Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Vâlcea, cu gradul profesional de comisar-șef de poliție, pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență și

2. L.I.C., persoană fără calitate specială, pentru comiterea infracțiunii de cumpărare de influență.

Ulterior, la data de 5 noiembrie 2026, procurorii anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de cei doi suspecți, care au dobândit astfel calitatea de inculpați.
La aceeași dată, cei doi inculpați urmează să fie prezentați Tribunalului Argeș, cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Din probatoriul administrat până în pLa data de 29 septembrie 2026, inculpatul Păunescu Raoul Alexandru, în calitate de organ de cercetare penală în cadrul I.P.J. Vâlcea, ar fi pretins și primit de la inculpatul L.I.C. suma de 5.000 de euro, lăsând să se creadă că are influență asupra polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Bălcești, care efectuau cercetări într-un dosar penal în care L.I.C. era cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul rutier (conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat și conducerea unui vehicul neînmatriculat).
Astfel, în schimbul banilor, inculpatul Păunescu Raoul Alexandru ar fi promis că îi va determina pe polițiștii respectivi să efectueze cercetările astfel încât inculpatul L.I.C. să obțină o soluție de netrimitere în judecată.
Celor doi inculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 309 din Codul de procedură penalărezent, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În cauză, procurorii beneficiază de sprijinul lucrătorilor din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Vâlcea.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Corupție la ABA Olt! Fostul director și un inspector, arestați pentru luare de mită.

Daniel Băviță(foto), fost director al Administrației Bazinale Olt, în prezent șef al Departamentul de Inspecție a Apelor, și Constantin...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI