sâmbătă, aprilie 26, 2025

Actualitate

Obligaţia consecvenţei

Toata lumea recunoaşte că ALDE a fost şi este cel mai consecvent partid al ultimilor ani. Atât în chestiuni economice, cât și mai cu seamă în bătălia atât de necesară pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Faptul că în...

László Borbély: România este, după Siria, prima ţară din care au plecat cei mai mulţi cetăţeni

La eveniment au fost prezenţi prefecţi, preşedinţi de consilii judeţene, primari, conducători ai instituţiilor deconcentrate din regiunea Sud-Vest, reprezentanţi ai societăţii civile şi mediului academic care au adus în discuţie necesitatea revizuirii Strategiei pentru Dezvoltare Durabilă şi modalităţile de...

Păloiu, preşedinte interimar al PMP Dolj

Schimbare de gardă la vârful filialei doljene a Partidului Mişcarea Populară. Dan Păloiu (foto dreapta), fost jurnalist şi consilier judeţean din partea Partidului Democrat, a fost desemnat preşedinte interimar al organizaţiei judeţene, decizia fiind luată de Colegiul Naţional al...

Legea anti-ambrozie a deputatului Ionuţ Stroe a fost adoptată

Parlamentarul liberal susţine că o astfel de lege era necesară în condiţiile în care în toată Europa există reglementări cu pedepse foarte mari pentru proprietarii care nu-şi curăţă terenurile de ambrozie, plantă recunoscută pentru faptul că provoacă alergii severe....

Inconştienţă ucigaşă

De la petrecere, la un pas de moarte Bogdan Dumitrescu are 34 de ani şi este ofiţeri în cadrul Serviciului pentru Combaterea Crimei Organizate Olt. El este tatăl a doi copii minori. De anul trecut s-a despărţit de mama copiilor...

Dolarul a atins minimul ultimilor trei ani

Cursul dolarului a scăzut de la 3,7472, la începutul intervalului, la 3,7170 lei, la sfârşitul lui, medie care reprezintă minimul ultimelor trei ani şi o lună. Cotaţiile din ultima şedinţă a perioadei au fluctuat între 3,713 şi 3,737 lei. Media...

De ce să alegem ofertele turistice early booking

„Ofertele early booking au aceeași eficiență, indiferent de destinația turistică aleasă“, explică dl. Florin Pop, directorul agenției de turism Family Travel. „Prin achiziționarea unui astfel de pachet se obțin reduceri ale prețului cuprinse între 15 și 30%, însă cel...

ALDE Dolj: Primarul orasului Dabuleni susţine programul politic al ALDE

ALDE DOLJ este consecvent în iniţiativa de a reuni pe toţi cei care, în judeţul nostru, cred în valorile unui liberalism modern dedicat dezvoltării economice şi apărării libertăţilor şi drepturilor cetăţeneşti. „Venirea primarului oraşului Dăbuleni alături de echipa ALDE...

Primarul Dăbuleniului susţine ALDE Dolj

Surse bine informate de la vârful politicii doljene susţin că zilele acestea ALDE Dolj a reuşit un „transfer“ important. Se pare că primarul oraşului Dăbuleni, fostul procuror Aurel Băjenaru, ar fi bătut palma cu liderul doljean al ALDE, deputatul...

ALDE Dolj: Vrem menţinerea cotei unice de impozitare

„ALDE a lansat în aceste zile la inițiativa și prin vocea liderului nostru Călin Popescu Tăriceanu, DECALOGUL DEZVOLTĂRII. Acesta este în fapt agenda noastră de priorități. Scandalurile politice dacă nu pot fi eliminate ele trebuie să treacă în planul secund...

Cea mai nouă ştire

Primăria Craiova își deschide și centrul destinat turiștilor

Primăria Craiova a efectuat în ultima perioadă două achiziții publice de mobilier destinate strict amenajării centrului destinat turiștilor. „Pentru amenajarea...