marți, noiembrie 10, 2026

Actualitate

Domeniu prioritar pentru Primăria Craiova, infrastructura rutieră a fost abordată de edilii craioveni prin lucrări ample care vor continua şi în perioada imediat următoare....

Cu acest prilej, se va marca şi împlinirea a 95 de ani de la înfiinţarea Muzeului de Istorie Naturală al Craiovei, inaugurat la data de 2 decembrie 1923, la iniţiativa Cercului Ştiinţific Craiovean de la acea vreme, condus de...

Euro urcă spre 4,65 lei

Cursul euro a crescut de la 4,6325 la 4,6335 lei, medie stabilită la sfârşitul intervalului, când tranzacţiile s-au realizat într-un culoar cuprins între 4,64 şi 4,645 lei, cu închiderea la 4,647 lei. Creşterea cu 15,6%, la peste 4,8 miliarde de...

Romsilva, prinsă la furat arbori în parcul naţional Domogled – Valea Cernei

Parcurile naţionale din România, ale căror păduri acoperă abia 1% din suprafaţa ţării, sunt degradate sistematic în mod deliberat. Cel puţin 382.000 m.c. de lemn au fost exploataţi comercial din parcurile naţionale doar în ultimul an, potrivit datelor din...

Lansare de carte la „Aman“

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește luni, 17.9.2018, începând cu ora 16:00, în sala „Marin Sorescu”, lansarea volumului „Reprezentarea identitară feminină în cultura română”, autor Aurora Martin. La eveniment vor participa: Carmen Făgețeanu; Dan Ionescu; Mihai Firică. Aurora Martin s-a născut în 9...

Clariant investeşte peste 100 de milioane de euro într-o fabrică de etanol, lângă Craiova

După aproape zece ani de cercetare şi testare, compania Clariant, unul dintre cei mai mari jucători mondial din domeniul produselor chimice de specialitate, cu o cifră de afaceri de aproape 6 miliarde de dolari şi o prezenţă în 53...

ALDE Dolj: Deputatul Ion Cupă – vizită în Azerbaidjan în cadrul delegaţiei parlamentare a NATO

Vicepreședinte național al ALDE și Președinte al ALDE Dolj, deputatul Ion Cupă participă în aceste zile la Baku, în Azerbaidjan, în calitate de Membru al Comisiei pentru Economie și Securitate a Adunării Parlamentare a NATO, la Vizita Subcomisiei pentru...

Răscoală la Rovinari

Comunicat CE Oltenia „Amenajarea noului depozit de cărbune de la EMC Roşia care va răspunde tuturor cerinţelor de mediu este una dintre investiţiile prioritare de mediu derulate de CE Oltenia în prezent, care va fi finalizată la începutul anului viitor...

Primăria Craiova începe pregătirile de Revelion

Mai-marii Primăriei Craiova au optat să organizeze o procedură proprie, lucru permis de legislaţia la zi în materie de achiziţii publice, mai ales că suma pusă în joc e mult sub pragul stabilit de legiuitor. Ceva mai mult de...

O iniţiativă de nota 10!

Pe 15 septembrie va avea loc cea de-a 6-a acţiune a Zilei Curăţeniei Naţionale din iniţiativa şi în coordonarea Let`s do it Romania! – organizaţie neguvernamentală care, în parteneriat cu Ministerul Mediului, Ministerul Apelor şi Pădurilor şi Ministerul Educaţiei...

„Primarul pesedist Genoiu ignoră elevii pentru că aceştia nu votează!“

„În mod normal, luna septembrie ar trebui să fie o lună a bucuriei pentru că este luna începerii anului şcolari pentru copii. Din păcate, cu toţii suntem dezamăgiţi! O să fie o zi tristă şi un an trist pentru...

Cea mai nouă ştire

Între cultură și politică la AUR. Din culisele lansării cărții lui Neamțu și Peiu.

Am fost la lansarea la Râmnicu Vâlcea a volumului „ România noastră cea de toate zilele”, o lucrare semnată...