Domeniu prioritar pentru Primăria Craiova, infrastructura rutieră a fost abordată de edilii craioveni prin lucrări ample care vor continua şi în perioada imediat următoare. Astfel, în această vară s-au reparat străzi intens circulate precum Păltiniş, Potelu şi zone întregi de cvartaluri de blocuri din Valea Gangului şi Lăpuş. “Doar în acest an s-a asfaltat o suprafaţă de 154.374 metri pătraţi de străzi şi parcări şi 13.414 metri pătraţi de trotuare. Din anul 2014, de când a început contractul cadru şi până acum s-au asfaltat peste un milion de metri pătraţi de străzi şi parcări şi aproape 300.000 metri pătraţi de trotuare”, menţionează Mihail Genoiu, primarul municipiului Craiova. De asemenea, s-a dat ordinul de începere a proiectării pe 20 de străzi din contractul cadru de modernizare a celor 87 de străzi şi alei ce vor avea asfalt în următorii 3 ani. Proiectarea are termen 30 zile, iar după verificare se vor obţine autorizaţiile de construcţie şi va începe efectiv lucrarea. Primele şantiere vor fi deschise chiar în acest an, străzile avute în vedere fiind: Carpenului, Răşinari, Fermierului, Micşunele, Trifoiului, Drumul Fabricii, Hârşova, Răchitei, Fermei, Grădinari, Măcinului, Porumbului, Vrancei, Homer, Corcova, Marinei, Ecoului, Livezi, Olteniţa, Ogorului. “Pe toate aceste străzi nu a fost niciodată turnat asfalt, iar pentru unele din ele, cum ar fi Fermierului şi Carpenului, este prevăzută şi introducerea canalizării, atât pluvială cât şi menajeră“, a precizat primarul municipiului Craiova.

Secţia de știinţele naturii a Muzeului Olteniei Craiova organizează, în perioada 20-22 septembrie, cea de-a XXV-a ediţie a Conferinţei Internaţionale „Muzeul şi Cercetarea Ştiinţifică”. Deschiderea conferinţei va avea loc joi – 20 septembrie, ora 10.00, în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Dolj.

0

Cu acest prilej, se va marca şi împlinirea a 95 de ani de la înfiinţarea Muzeului de Istorie Naturală al Craiovei, inaugurat la data de 2 decembrie 1923, la iniţiativa Cercului Ştiinţific Craiovean de la acea vreme, condus de profesorul de ştiinţe naturale Marin Demetrescu.
Conferinţa se înscrie într-una din funcţiile importante ale muzeului, aceea de cercetare ştiinţifică a patrimoniului natural şi cultural universal şi este organizată anual pe parcursul ultimelor decenii, iar participanţii sunt specialişti din toate domeniile biologiei (cercetători renumiţi din cadrul multor institute de cercetări biologice, cadre universitare şi muzeografi), din ţară şi străinătate.
Studiile ştiinţifice prezentate în cadrul Conferinţei sunt, în general, rezultatul unei îndelungi cercetări a micro- şi macro-organismelor din diverse ecosisteme sau sunt rodul analizei unor fenomene geologice şi climatice petrecute în diverse bioregiuni.
Expunerea lucrărilor va începe în Plenum, între orele 11:30 şi 13:00 şi va continua pe secţiuni (Geologie-Paleontologie, Biologie vegetală, Biologie animală, Ecologie şi Protecţia mediului) la sediul Secţiei din Str. Popa Şapcă, nr.8, începând cu ora 15:00 până la ora 19:30.
Toate lucrările care vor fi susţinute au primit girul unui colegiu ştiinţific reprezentat de personalităţi academice din ţară şi străinătate şi vor fi tipărite în anuarul „Oltenia Studii şi comunicări. Ştiinţele Naturii”, ajuns la cel de-al XXXIV-lea număr. Menţionăm că, începând din 2008, revista este indexată de către CNCSIS în categoria B şi este inclusă în diferite baze de date internaţionale (ex. Thomson- Reuters, EBSCO ş.a.).
În programul Conferinţei este cuprinsă şi o excursie documentară aplicativă, care are ca scop evidenţierea şi promovarea patrimoniului natural şi a obiectivelor culturale şi istorice din teritoriul Olteniei.
Concluziile comunicărilor ştiinţifice prezentate vor fi dezbătute la sediul Secţiei, în cadrul unor mese rotunde, sâmbătă, înainte de încheierea manifestării.
Pentru o bună desfăşurare a acestui eveniment ştiinţific internațional, informăm publicul craiovean că în zilele de 20 şi 21 septembrie nu se pot efectua vizite în cadrul expoziţiilor de Ştiinţele Naturii ale muzeului, urmând ca, din data de 22 septembrie, să se reia cursul normal de vizitare.