joi, martie 27, 2025

Universitatea SNSPA l-a nominalizat pe Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace. SNSPA este condusă de Remus Pricopie, contestatarul lui Călin Georgescu

Universitatea SNSPA condusă de Remus Pricopie, cel care a contestat candidatura la președinție a lui Călin Georgescu la CCR și BEC, l-a nominalizat joi pe președintele Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Nominalizarea a fost făcută publică printr-un comunicat al instituției de învățământ. „Joi, 13 martie 2025, Senatul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a hotărât declanșarea procedurilor pentru nominalizarea lui Donald Trump, președintele Statelor Unite ale Americii, pentru Premiul Nobel pentru Pace.
În acest context, rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, a declarat: „Această decizie vine ca o recunoaștere a eforturilor susținute ale președintelui Donald Trump în promovarea păcii și stabilității în regiuni marcate de tensiuni globale. Printre inițiativele diplomatice care au stat la baza acestei nominalizări se numără acțiunile sale pentru detensionarea situației din Gaza, demersurile inovatoare pentru a încheia o pace justă în Ucraina, precum și preocuparea permanentă pentru a menține echilibrul între principalii actori geopolitici, la nivel mondial.
Ca instituție de învățământ superior cu un puternic angajament față de valorile democratice și dreptul internațional, SNSPA consideră esențial să susțină liderii care contribuie la pacea globală.
Recunoaștem rolul președintelui Donald Trump în facilitarea soluțiilor diplomatice pentru încetarea conflictului din Ucraina, cu respectarea suveranității statelor și în concordanță cu valorile euro-atlantice. În mod deosebit, asigurarea păcii în regiunea Mării Negre, prin garantarea suveranității Ucrainei și a securității statelor din proximitatea conflictului, în conformitate cu principiile fundamentale ale dreptului internațional, reprezintă un obiectiv esențial pentru stabilitatea globală. Este și obligația SNSPA, ca Școală de Guvernare a României, să recunoască și să sprijine inițiativele care promovează pacea și dialogul, evidențiind contribuțiile semnificative în acest sens. Donald Trump este un politician atipic, care iese din toate tiparele clasice, dar care este orientat spre atingerea obiectivului final. Cum acest obiectiv este pacea, care se traduce prin securitate, respectul între națiuni și prosperitatea cetățenilor, atunci acest efort trebuie recunoscut și sprijinit la nivel global. Aprecierea unei voci puternice care pledează pentru pace, precum cea a lui Donald Trump, este fundamentală.
SNSPA va invita și alte universități, parteneri naționali și internaționali, să se alăture acestei inițiative. Prin expertiza cadrelor sale didactice, a cercetătorilor și a absolvenților săi, SNSPA a fost constant implicată în proiecte menite să consolideze relațiile euro-atlantice, să promoveze valorile democratice și să sprijine statele membre NATO și UE în eforturile lor de a asigura coeziunea și reziliența internațională.
Universitatea își reafirmă angajamentul de a sprijini inițiativele care contribuie la combaterea amenințărilor la adresa securității, stabilității și păcii, rol cu atât mai important într-un moment în care tensiunile sociale, de orice fel, care au la bază extremismul, conflictele ideologice, economice, etnice, xenofobe sau atacurile hibride din partea unor entități statale sau non-statale au ajuns să perturbe echilibrele geopolitice majore.” a anunțat SNSPA.

SNSPA e condusă de rectorul Remus Pricopie, care a jucat un rol important în evenimentele politice din ultimul an. El este autorul unei dintre contestațiile împotriva candidaturii lui Călin Georgescu, în urma cărora Biroul Electoral Central i-a interzis acestuia să candideze la alegerile prezidențiale.
Anul trecut, SNSPA și publicația Calea Europeană au sesizat Curtea Constituțională și au cerut reluarea primului tur al alegerilor prezidențiale după desecretizarea documentelor din CSAT. CCR a decis anularea alegerilor.

 

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Senatorul Andra Bică, apel pentru finanțarea și reformarea educației: „Este cheia dezvoltării noastre”

”Astăzi, vreau să vă supun atenției un mesaj ferm și clar: educația reprezintă piatra de temelie a viitorului nostru ca națiune. Într-o...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI