joi, martie 27, 2025

Numărul mamelor scade dramatic. Criza demografică a României se adâncește  

România doboară praguri demografice cu o viteză alarmantă. Astfel, dacă în 2011 numărul de nou-născuți a scăzut pentru prima dată sub 200.000, în 2024 acesta s-a redus la sub 150.000. Spre comparație, în anul 1990 se nășteau 301.000 de copii în România, iar în 1968 erau peste 500.000.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Pornind de la un studiu publicat de The Wall Street Journal, celebra publicație financiară americană, care arată că unul dintre principalii factori ai declinului demografic din Statele Unite îl reprezintă scăderea numărului de femei și cupluri care devin părinți – fie din alegere, fie din cauze medicale sau sociale – portalul clubulcopiilor.ro a analizat datele demografice locale pentru a vedea dacă acest trend se regăsește și în România. Iar cifrele sunt deja alarmante.

Numărul mamelor tinere scade vertiginos, în timp ce cel al mamelor peste 35 de ani crește accelerat

România este țara cu cel mai mare număr de mame minore din Uniunea Europeană, însă această statistică maschează faptul că numărul mamelor tinere și foarte tinere a scăzut considerabil comparativ cu anii ’90. Dacă în 1990, 15% dintre copii erau născuți de mame cu vârsta între 15 și 19 ani, acest procent a scăzut sub 9% în 2023. În aceeași perioadă, s-a înjumătățit și procentul mamelor cu vârsta între 20 și 24 de ani, care erau aproape majoritare la începutul anilor ’90 – scăzând de la 49,7% în 1992 la 19,7% în 2023.

Așadar trendul observat în Statele Unite și în alte state din Europa de Vest se regăsește și în România. În 2020, pentru prima dată, cele mai multe nașteri au fost înregistrate la mame cu vârsta între 30 și 34 de ani. Mai mult, segmentul cu cea mai mare creștere procentuală este cel al mamelor cu vârsta între 35 și 39 de ani, care a înregistrat o creștere de 174% în 2023 față de 1990. Numărul mamelor cu vârsta între 40 și 44 de ani a crescut și el semnificativ, cu 160%, dar acest segment rămâne relativ mic, reprezentând 3,3% din totalul nașterilor în 2023.

Tot mai mulți români preferă viața fără copii

Creșterea semnificativă a vârstei la care mamele din România nasc primul copil se suprapune cu un alt trend: tot mai multe românce cu vârsta de peste 35 de ani ajung să nu aibă niciun copil. În 1992, doar 10% dintre femeile din România cu vârsta între 35 și 44 de ani nu aveau niciun copil. Până în 2021, acest procent a crescut la aproximativ 19%. Procentul oficial raportat este de 25%, însă considerăm că acesta este supraestimat, deoarece include un segment semnificativ de femei pentru care lipsesc date (religie, etnie), iar în acest segment 87% nu au copii. Probabil, în cazul acestui grup, mai degrabă lipsesc informațiile despre numărul de copii decât să existe o diferență atât de mare față de media celorlalte segmente.

Multe cupluri preferă viața fără copii, trend care, în Occident, apare sub denumirea DINK (Double Income No Kids)

Chiar dacă o parte dintre acestea vor avea copii mai târziu, sociologii afirmă că majoritatea vor avea cel mult un copil, fiind la o vârstă la care nașterea mai multor copii devine mai puțin probabilă din cauze biologice sau sociale.
În Europa, procentul femeilor fără copii variază semnificativ de la țară la țară. Cel mai mare procent se regăsește în țările vorbitoare de limbă germană – Germania, Austria și Elveția – precum și în Anglia și Țara Galilor, unde între 21% și 22% dintre femeile născute între anii 1960 și 1970 nu au copii. În schimb, în Bulgaria, Cehia și Slovenia, acest procent este sub 10%.
În cazul României, procentul femeilor născute între anii 1960 și 1970 care nu au copii este de 12%. Totuși, analiza noastră sugerează că, pentru generațiile următoare, numărul femeilor fără copii este în creștere și se apropie sau chiar a ajuns la nivelul țărilor cu procente mai ridicate.

Analiza detaliată poate fi găsită aici: clubulcopiilor.ro!

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Senatorul Andra Bică, apel pentru finanțarea și reformarea educației: „Este cheia dezvoltării noastre”

”Astăzi, vreau să vă supun atenției un mesaj ferm și clar: educația reprezintă piatra de temelie a viitorului nostru ca națiune. Într-o...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI