duminică, noiembrie 8, 2026

Actualitate

Bugetul şi Cugetul

Faptul că PNL şi USR au depus împreună peste 600 de amendamente la proiectul de buget nu arată nici pe departe o preocupare de fond a lor pentru acesta. Dimpotrivă, este mai degrabă o încercare de blocare a dezbaterii...

Ipocrizie marca PSD: Partidul care l-a alungat pe rege în anii ’90 a devenit regalist peste noapte!

Oare crede cineva din ţara aceasta că mitingul organizat duminica trecută la Craiova de către Partidul Social Democrat a fost cu adevărat o manifestare prin care s-a dorit să se aducă un ultim omagiu Regelui Mihai, ci nu doar...

Mulţumesc mult, maestre!

Era vară, nu iarnă mohorâtă ca acum. Părul ţi-era negru, barba aşijderea. Ochii erau aceiaşi, doar privirea parcă altfel... Stăteai în spatele biroului, cu un Carpaţi fumegându-ţi în faţă. Îmi păreai inabordabil, pur şi simplu mi-era greu să deschid...

Drum lin, domn` Tibi!

L-am cunoscut pe Tibi Pătru în urmă cu 16 ani, când, printr-o serie bizară de coincidenţe, am poposit în redacţia cotidianului „Ora“, una dintre numeroasele publicaţii pe care le-a înfiinţat de-a lungul anilor. Eram (încă) un adolescent bezmetic, aşa...

Nicolae Giugea (PNL): Avem creştere economică mare, dar Guvernul Tudose nu este capabil să construiască nimic

Deputatul PNL Nicolae Giugea critică în termeni foarte duri construcţia bugetară propusă de Guvernul PSD-ALDE pentru anul 2018, catalogând-o drept ostilă dezvoltării şi modernizării României, fiind previzibilă accentuarea decalajelor de dezvoltare în interiorul ţării: „Nimeni să nu-şi facă iluzia...

Atelierul de creaţie „Crăciun pentru toţi”, la Muzeul Olteniei!

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Muzeul Olteniei Craiova, în parteneriat cu Grădiniţa „Little Diamonds”, organizează, joi, 14 decembrie, ora 10.00, la sediul Secţiei de istorie – arheologie, str. Madona Dudu nr.14, atelierul “Crăciun pentru toţi”. În cadrul acestui atelier,...

„Clasicul Literar Bulgar – cunoaştere pentru toţi. Arhive necunoscute în context cultural”

Datând de la sfârşitul secolului al XIV-lea, migraţia intelectualităţii bulgare creştine către nordul Dunării a reprezentat o constantă a perioadei premoderne. Tendinţa s-a amplificat în permanenţă până târziu în secolul al XIX-lea, atunci când Principatul Bulgariei îşi câştiga statutul...

Dispariţia Regelui Mihai – sfârşitul unei epoci

Trecerea la cele veşnice a Regelui Mihai al României reprezintă, fără doar şi poate, un moment care marchează sfârşitul unei epoci nu doar în istoria României, ci a întregii Europe. Odată cu dispariţia Majestăţii Sale, bătrânul continent rămâne şi...

Euro s-a întors, pentru o vreme, la 4,63 lei

Tendinţa de întărire a leului faţă de euro, care s-a conturat pe pieţele internaţionale în timpul minivacanţei prilejuite de Ziua Naţională, s-a manifestat pe parcursul întregii perioade, media coborând de la 4,6344 la 4,6315 lei, minimul ultimelor aproape patru...

„Opportunity Funds“, eveniment găzduit de Biblioteca Judeţeană

Conferința va fi susținută de Katherine Scodova, consilier educațional regional, și Mihaela Doagă, consilier educational Fulbright în cadrul Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucuresti. Scopul acțiunii constă în prezentarea oportunităților de studiu oferite de Ambasada Statelor Unite la...

Cea mai nouă ştire

Firul II Isvarna, una dintre cele mai mari investiții din istoria recentă a Craiovei, a fost finalizat

Există proiecte care schimbă un cartier și proiecte care schimbă un oraș. Isvarna II aparține, fără îndoială, celei de-a...