În acest an, 12 persoane au primit titlul „Tezaur uman viu”, iar meşterul din Vâlcea a devenit singurul oltean premiat. Sorin Giubega s-a născut în 1960 în satul Olari-Horezu şi este unul dintre cei mai valoroşi ceramişti din România. A învăţat olăritul de la tatăl şi bunicul său, Gheorghe Giubega, şi a transmis, la rându-i, meşteşugul soţiei şi celor două fiice. De asemenea, a fost mentorul altor olari pricepuţi.
„Rezultatul meşteşugului său înseamnă obiecte ceramice de un înalt rafinament”
Cu o activitate de peste 40 de ani, Sorin Giubega rămâne un olar pe stil tradiţional. Potrivit documentelor de prezentare a titlului, „Sorin Gubega respectă cu stricteţe etapele laborioase de realizare a ceramicii tradiţionale de Horezu, moştenite din generaţie în generaţie – alegerea şi extragerea pământului, dospirea, frământarea, curăţirea, tăierea, udarea, malaxarea, modelarea, decorarea, arderea, smălţuirea, dovedind cu prisosinţă o cunoaştere în detaliu a fiecăreia, o manualitate şi o tehnică desăvârşite în modelajul la roată, creativitate şi supleţe în realizarea decorului, îmbinare inspirată a simbolurilor tradiţionale – cocoşul, bobocul de floare, spicul de grâu, coada de păun, spirala, pomul vieţii, steaua, şarpele, peştele etc., rezultatul meşteşugului său fiind obiecte ceramice de un înalt rafinament. Astfel, fie că vorbim de tăiere, căni, ceşti, ulcioare, ciorbalâce, vaze de flori ş.a., caracteristica dominantă a creaţiilor lui Sorin Giubega este dată de îmbinarea armonioasă a utilului cu frumosul, a esteticului cu funcţionalul (…). Astăzi, olarul lucrează toate tipurile de vase produse în centrul de olărit Horezu: tăiere de diferite dimensiuni, ciorbalâce, ulcioare, castroane, străchini, căni şi ceşti de mărimi diferite, sfeşnice, vase de flori etc., respectând ornamentica specifică zonei şi arderea tradiţională în cuptorul tronconic de suprafaţă cu două guri”.
„A arătat celor din afara graniţelor frumuseţea ceramicii horezene”
„Sorin Giubega este în egală măsură un mentor. A transmis, la rându-i, meşteşugul în familie şi în comunitate. Lui i se datorează devenirea artistică a unor ceramişti precum: Ştefan Mischiu, Gheorghe Mischiu, Cristian Gheorghe Tănăsescu, Irinel Miuţoiu, Diana Popescu, dar mai ales formarea celor care îl urmează în meşteşug, membri ai propriei familii: soţia Marieta şi cele două fiice, Adina şi Sorina. Meşteşugul şi arta lui Sorin Giubega nu au rămas doar la nivelul comunităţii, ci le-a dus mai departe, în ţară şi în străinătate. A participat la cele mai mari târguri de profil organizate la Sibiu, Iaşi, Craiova, unde a obţinut premii importante, şi a arătat celor din afara graniţelor (Austria, Spania, Italia, Franţa) frumuseţea ceramicii horezene”, se mai arată în această prezentare.
12 români remarcabili
Titlul „Tezaur uman viu” încurajează salvgardarea, păstrarea şi transmiterea patrimoniului cultural imaterial. Acesta vizează, pe de o parte, creşterea gradului de recunoaştere şi vizibilitate a păstrătorilor şi transmiţătorilor elementelor de patrimoniu cultural imaterial în cadrul comunităţilor din care fac parte, al specialiştilor şi al publicului larg. Pe de altă parte, îşi doreşte identificarea acelor persoane care, făcând dovada caracterului excepţional al performării, sunt capabile să transmită un anumit element de patrimoniu imaterial, în forma şi cu mijloacele tradiţionale nealterate, contribuind astfel la asigurarea viabilităţii acestuia.
În acest an, Comisia Naţională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, organism de specialitate al Ministerului Culturii, a hotărât acordarea titlului onorific de ”Tezaur uman viu” următoarelor 12 persoane purtătoare, păstrătoare şi creatoare de patrimoniu cultural imaterial:
1. Ion Albu, jud. Neamţ (spiritualitate măşti populare)
2. Maria Antoaneta Ciucă, jud. Sibiu (port popular/brodat)
3. Sorin Ion Giubega, jud. Vâlcea (prelucrarea lutului/olărit)
4. Petru Haşaş, jud. Bihor (prelucrarea lutului/olărit)
5. Ioan Moldovan, jud. Bistriţa Năsăud (spiritualitate cântăreţ neprofesionist)
6. Cornel Salvator Palladi, jud. Bihor (prelucrarea fibrelor şi firelor textile)
7. Lăcrămioara Pop, jud. Harghita (spiritualitate cântăreţ neprofesionist)
8. Cosana Vinca, jud. Hunedoara (spiritualitate cântăreţ neprofesionist)
9. Maria Bucin, jud. Mureş (spiritualitate)
10. Ştefan Lupu, jud. Braşov (prelucrare lemn)
11. Dumitru Tincu Pop, jud. Maramureş (spiritualitate cruci şi epitafuri)
12. Viorica Tripon, jud. Cluj (prelucrarea fibrelor şi firelor textile – ţesături).


