Municipalitatea craioveană a lansat pe 4 octombrie procedura de achiziţie publică pentru „amenajare perete verde vertical la Şcoala Mircea Eliade – Proiect Pilot” în sistemul electronic naţional. Este vorba despre o procedură simplificată, edilii aşteptând oferte din partea firmelor interesate doar până în data de 19 octombrie. Şi implementarea proiectului ar urma să fie una destul de rapidă, edilii stabilind durata contractului la un total de 4 luni calendaristice, 120 de zile mai precis, împărţite după cum urmează: termen de proiectare – 30 de zile de la primirea comenzii, ce nu include şi perioada necesară avizării de către autoritatea contractantă şi instituţiile avizatoare; termen de livrare – 30 de zile de la obţinerea autorizaţiei de construire; recepţia – maximum 30 zile de la punerea în funcţiune şi testarea echipamentului (eventual după ce toate defecţiunile au fost remediate), ultimele 30 de zile fiind alocate efectuării plăţii. Prin contractul care va fi semnat, primăria plăteşte pentru servicii de proiectare specializată, lucrări de structuri metalice, echipament de irigare şi servicii de formare profesională, firma furnizoare trebuind să şi instruiască angajaţii municipalităţii cu privire la întreţinerea peretelui verde după realizarea acestuia, potrivit documentaţiei de atribuire.
88 de metri pătraţi de perete verde
Avântul construcţiilor din Craiova este indicat de edili drept cauza care i-a determinat să caute soluţii alternative la parcurile şi grădinile clasice, terenul liber de construcţii devenind în ultima perioadă extrem de greu de găsit pe teritoriul oraşului. „Dezvoltarea infrastructurii urbane verzi pe sistemele clasice, parcuri publice, grădini, amenajări de zone de recreere cu verdeaţă a început să devină o misiune imposibilă din lipsa efectivă a zonelor neconstruite. Astfel, una din soluţiile care pe termen lung mai pot asigura habitate verzi viabile, cu toate avantajele spaţiilor vegetale, este cea care încorporează clădirile în ecosistemele urbane, prin amenajarea de pereţi verzi”, se arată în documentaţia de atribuire. De menţionat însă că proiectul-pilot lansat pe piaţă de primărie nu este deloc unul ieftin. Suma pusă în joc de municipalitate este de 355.124 lei, contra căreia va fi obţinută o suprafaţă de 88 metri pătraţi de perete verde pentru Şcoala ”Mircea Eliade”, la un cost mediu deci de 960 de dolari pe metru pătrat.
Salbe galbene şi caprifoi târâtor pe verticală
În privinţa plantelor care vor alcătui peretele verde al primăriei, trebuie spus că nu e vorba numai de clasica iederă, edilii solicitând prin caietul de sarcini nu mai puţin de şapte soiuri diferite, toate cu frunze permanente şi în sezonul rece: euonimus fortunei (salba galbenă), cotoneaster, lonicela pileata (caprifoi târâtor), juniperus, carex, vinca, hedera helix. Potrivit documentaţiei realizate de angajaţii primăriei, peretele verde ar urma să protejeze zidurile de intemperii şi de acţiunea razelor solare, având un efect răcoritor pe perioada verii şi asigurând un aer mai curat prin reţinerea particulelor de praf. Un metru pătrat de perete verde ar urma, în plus, să reţină o cantitate de 2,5 k de dioxid de carbon anual.