Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență București – Ilfov, incendiul a izbucnit în jurul orei 13:00, pe Bulevardul Constructorilor, la un autoturism electric, iar flăcările s-au manifestat extrem de violent. La sosirea echipajelor, focul se manifesta generalizat la nivelul mașinii, iar ulterior s-a extins la alte trei vehicule parcate în apropiere. În interiorul mașinii electrice a fost găsită o femeie, care, în ciuda eforturilor de salvare, a fost declarată decedată la fața locului. În aceeași mașină se afla și un bărbat care a reușit să se autoevacueze, dar a suferit arsuri și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Pompierii au reușit între timp să stingă incendiul, dar încă lucrează pentru răcirea completă a zonei de intervenție, din cauza riscului de reaprindere sau extindere a focului. Cercetările sunt în desfășurare sub coordonarea unității de parchet competente, pentru a fi stabilite cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs incendiul.


