Părinții sunt nevoiți să plătească, în medie, aproape 10.000 de lei anual pentru meditații, after-school și materiale didactice, arată un sondaj Salvați Copiii România. Astfel, comparativ cu anul 2021, costul mediu anual suportat de părinți pentru educația copiilor crește cu aproximativ 3.100 de lei, până la 9.818 de lei anual. Cele mai importante creșteri sunt cele legate de meditații, aproximativ 3.700 lei, și after-school, aprox. 2.500 lei. Costul mediu total anual crește odată cu vârsta copilului, de la 6.803 în cazul ciclului primar, la 10.781 la gimnaziu și 12.119 la liceu.
Școala după școală, o afacere bănoasă
Conform analizei realizate de Salvați Copiii România, cea mai mare cheltuială indicată de aproape un sfert dintre părinții copiilor din ciclul primar (24%) o reprezintă cea legată de After School / Școală după Școală (SDS), cu un cost mediu anual de 6.781 lei. Incidența acestui cost este semnificativ mai ridicată în București și cea mai scăzută în mediul rural, în 6 din 10 cazuri (62%) familia fiind cea care suportă în întregime costurile programului, iar într-un caz din 10 (11%), costurile sunt împărțite între părinți și o altă instituție.
Meditațiile scot sume considerabile din buzunarele părinților

De asemenea, meditațiile sunt menționate ca un cost asociat educației de 48% dintre părinți. Deși nu toți respondenții apelează la meditații pentru copiii lor, atunci când apar, meditațiile reprezintă al doilea cost ca nivel mediu, atingând pragul de 6.234 lei. După cum era de așteptat, cei mai mulți dintre respondenții care apelează la meditații pentru copiii lor fac acest pas în vederea pregătirii pentru examenele naționale (58%). Următorul motiv îl reprezintă recuperarea materiei pe care copilul nu reușește să o parcurgă la clasă (36%) și mai apoi îmbunătățirea performanțelor deja atinse de copil (32%). Majoritatea copiilor fac meditații la matematică, limbi străine și limba română. Materii precum informatica, fizica, chimia sau biologia apar ca subiect de meditații majoritar la liceu, în celelalte cicluri de studii având o incidență marginală. Costul lunar al meditațiilor este de aproximativ 1.000 de lei, iar un copil face, de regulă, meditații la două materii.
Mai puțin bani pentru fondul clasei
În ceea ce privește fondul clasei și fondul școlii, comparând cu rezultatele consultării din februarie 2021, se observă scăderi semnificative ale proporției părinților care afirmă că aceste contribuții au o natură obligatorie – de la 22% la 16% în cazul fondului clasei și de la 13% la 7% în cazul fondului școlii. Trebuie menționat că, în ultimii ani, Ministerul Educației a făcut eforturi pentru a combate acest fenomen, iar începând cu anul școlar 2024-2025, strângerea de bani de la părinți pentru fondul clasei nu mai este legală.
Cercetarea poate fi consultată integral pe site-ul Salvați Copiii AICI.