Valentin Iordache, veteran al benzii desenate craiovene

Sâmbăta trecută, iubitorii de benzi desenate l-au aniversat pe cunoscutul artist Valentin Iordache, care a împlinit vârsta de 70 de ani. Evenimentul a avut loc în sala „Acad. Dinu C. Giurescu” a Bibliotecii judeţene „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova şi a beneficiat de o prezentare şi elogii expuse de jurnalistul Mircea Liviu Goga, arhitectul Cristian Ciomu şi scriitorul Dodo Niţă. Cu această ocazie, Valentin Iordache şi-a lansat volumul „Autobiogra-fie ce-o fi”, fiind prima autobiografie în benzi desenate din ţară, o ediţie îngrijită de prietenul şi editorul artistului – Marian Mirescu.

0

Amatorii acestui gen artistico-literar şi-au putut procura şi volumul „Almanache 2024” al aceluiaşi autor, un op masiv de 300 de pagini, pline de benzi desenate, evident. La eveniment a participat atât publicul fidel genului, cât şi membrii grupului BDC (Banda Desenată Craioveană), grup ale cărui creaţii cititorii „Indiscret în Oltenia” îl cunosc din suplimentul „BDC”, editat de săptămânalul lor preferat în urmă cu 12 ani.

Profil de autor

Valentin Iordache este creator de bandă desenată de peste 40 de ani, timp în care a realizat, după spusele domniei sale, circa 5.000 de planşe, publicate în multe reviste locale şi naţionale (Gazeta de Sud, AH, BD!, Academia Caţavencu, almanahul Ramuri etc.), dar şi în 13 volume apărute în Craiova. „Exilat” prin repartiţie, după terminarea Facultăţii de Litere a centrului universitar craiovean, la Orşova, unde a activat ca profesor de limba franceză la un liceu din localitate, Valentin Iordache şi-a găsit modalitatea de evadare nu fugind peste Dunăre, ci creând benzi desenate. Un adevărat stahanovist în acest domeniu, producţia lui fiind un efort cotidian pe care-l practică neobosit, abordează cu umor, într-un desen simplu, teme cotidiene, dar şi fantezii, într-o libertate de expresie totală, uneori scandaloasă, în opinia unora.

Facebook Comments