Vâlcea: A fost semnat contractul pentru cea de-a doua clădire de spital construită în ultimii 35 de ani

Marţi, 10 decembrie 2024, Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, a semnat contractul de execuţie a lucrărilor pentru cea de-a doua clădire de spital care se construieşte în judeţul Vâlcea, în ultimii 35 de ani.

0

Noua clădire va fi ridicată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, în cadrul unui proiect european cu o valoare de aproximativ 7,2 milioane euro. Astfel, va fi extins blocul operator, prin construirea unui nou corp de clădire cu trei etaje şi o suprafaţă construită de circa 2.250 de metri pătraţi. În noul imobil vor funcţiona nouă săli de operaţii, cu spaţiile auxiliare necesare.
Proiectul cuprinde şi modernizarea celor cinci săli de operaţii existente, dar şi dotarea blocului operator cu aparatură medicală de ultimă generaţie, dotări pentru care se vor semna, peste numai câteva zile, contractul de furnizare. Durata de execuţie a lucrărilor este de 12 luni. Odată finalizat, acest proiect va contribui semnificativ la creşterea calităţii actului medical la SJU Vâlcea.
„Construim a doua clădire de spital, după Revoluţie, la SJU Vâlcea! Investim în sănătate, fiindcă ne dorim ca pacienţii vâlceni să beneficieze de cele mai bune servicii medicale şi de cel mai bun tratament atunci când se confruntă cu probleme de sănătate”, a declarat Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.

Facebook Comments