joi, octombrie 22, 2026

Deputatul Neață: „Județul Vâlcea a fost inclus în Programul pentru investiții și locuri de muncă”.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Conceput inițial ca un proiect de lege țintit exclusiv pentru operatorii  economici din șase județe puternic afectate  de tranziția  economică  și industrilă( Hunedoara, Gorj, Dolj, Galați, Prhova și Mureș), Programul pentru investiții și locuri de muncă a fost extins în toate  județele țării. Unul dintre autorii aceste măsuri  este deputatul PSD de Vâlcea, Eugen Neață, membru în  Comisia  pentru muncă din Camera Deputaților. Astfel, se recunoaște nevoia generalizată  de stimulare a investițiilor și de combatere a deficitului de locuri de muncă.

„Nu cu mult timp în urmă, am povestit aici despre un proiect de lege propus pentru a formula facilități fiscale în favoarea investițiilor și pentru alocarea unor fonduri necesare dezvoltării infrastructurii, în câteva dintre regiunile țării noastre. M-am alăturat inițiatorilor acestui proiect adăugând pe lista regiunilor județul Vâlcea, omis inițial. Astăzi,(14 octombrie n.r.) proiectul a fost adoptat în Camera Deputaților, cameră decizională. A trecut, cum se spune.

Prin această inițiativă nu se solicită subvenții, ci o politică fiscală diferențiată. Inițiativa legislativă privind programul pentru investiții și locuri de muncă reprezintă un instrument care poate opri transformarea unor întregi populații în asistați sociali. În plus, este vorba și de o stimulare a noilor investiții, cu impact pozitiv asupra veniturilor bugetare viitoare, precum și despre o redistribuire a fondurilor publice între județe.

Proiectul de lege privind Programul pentru investiții și locuri de muncă a pornit ca un proiect ce dorea să creeze aceste facilități în judeţele Hunedoara, Gorj, Dolj, Galați, Prahova și Mureş. Împreună cu alți colegi deputați, membri ai Comisiei pentru muncă, am extins aplicarea legii la nivelul întregii țări.

În urma acestei intervenții, județul Vâlcea se numără printre beneficiarele acestui proiect de lege. Rămân credincios principiului că fiecare parlamentar – pe lângă datoria de a iniția legi – are și obligația de a folosi toate oportunitățile pentru a sprijini comunitatea care l-a trimis prin votul său în Parlamentul României. Cele mai multe dintre inițiativele mele legislative au fost sugerate de vâlceni, așa cum am povestit deseori aici. Oameni obișnuiți, primari și specialiști în diverse domenii de activitate mi-au sugerat o direcție sau alta de îndreptat printr-o inițiativă legislativă documentată, redactată și semnată de mine, în parlament. Odată adoptată, o asemenea normă îmbunătățește viața tuturor românilor. De data aceasta, am adus printre beneficiarii unui proiect pe vâlcenii care au ei înșiși nevoie de sprijin pentru dezvoltarea economiei lor.

Mă bucur de fiecare dată când pot interveni în acest fel pe traseul unui proiect legislativ. Vâlcea și vâlcenii au asemenea speranțe și așteptări de la fiecare dintre parlamentarii votați de ei!”, a anunțat deputatu Eugen Neață.

Tipuri de facilități: garanții de stat, finanțări directe și facilități fiscale corelate strict cu numărul de locuri de muncă. Sectoare prioritare: industrial, prelucătoare, agricultură și modernizarea infrastructurii.

Proiectul a fost adoptat în Camera Deputaților, care este for decizional, pe 14 octombrie 2026 și a fost transmis spre promulgare către Președintele României.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Amenzi record la balastierele de pe Olt

Inspectorii Administrației Bazinale de Apă Jiu au aplicat sancțiuni și au dispus măsuri pentru respectarea legislației în domeniul gospodăririi...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI