Eugen Neață a fost reales deputat de Vâlcea: „Cred în puterea comunicării cu oamenii”

Unul dintre cei mai activi parlamentari ai Partidului Social Democrat, Eugen Neață, a fost reales deputat în Parlamentul României în urma scrutinului din 1 decembrie. El a transmis că de-a lungul timpului le-a vorbit oamenilor despre munca sa în Parlamentul României, despre inițiativele legislative pe care le-a semnat și despre programele pe care partidul său le are pentru România.

0

„Vâlcenii și-au votat din nou parlamentarii. Au mers în număr mare la secțiile de votare. Sunt unul dintre cei care au comunicat în campania electorală cu foarte multă lume din orașele și din comunele județului Vâlcea. Cred în puterea comunicării cu oamenii și cred în datoria oricărui politician de a spune alegătorilor ce are de gând să facă cu votul pe care îl va primi. Am vorbit oamenilor despre munca mea în Parlamentul României, despre inițiativele legislative pe care le-am semnat și despre programele pe care partidul meu le are pentru România. Astăzi se cuvine să mulțumesc colegilor mei din Partidul Social Democrat pentru susținere și pentru întreaga campanie, voluntarilor care mi-au fost alături și vâlcenilor care mi-au oferit votul lor. Un gând bun pentru liderii noștri locali, județeni și naționali, participanți la acest efort de comunicare: Mircia Gutău, Constantin Rădulescu și Marcel Ciolacu, în primul rând. Mulțumesc!”, potrivit lui Neață.

Facebook Comments