„Facem un apel la responsabilitatea vâlcenilor pentru a vota candidații PNL la alegerile parlamentare”.

„În data de 28 noiembrie, echipa de campanie pentru alegerile parlamentare a PNL s-a aflat în zona Horezu. Candidații noștri pentru Camera Deputaţilor - domnul Laurențiu Nicolae Cazan - și pentru Senat - doamna Ligia Deca- au discutat cu numeroși cetățeni despre interesele și problemele care îi preocupă pe aceștia.”, au transmis reprezentanții Filialei PNL Vâlcea.

0

„ Interlocutorii candidaților noștri au formulat întrebări despre felul în care liberalii văd dezvoltarea în continuare a României, creerea condițiilor pentru creșterea bunăstării și măsurile prin care se pot asigura noi locuri de muncă și siguranța cetățenilor. Candidații noștri s-au angajat să facă din preocupările cetățenilor priorități ale parlamentarilor liberali în viitoarea legislatură. Ei au argumentat că și până acum, reprezentanții PNL în Parlament și în Guvern, au avut numeroase inițiative pentru a răspunde așteptărilor cetățenilor. Dacă uneori aceste inițiative nu și-au atins scopul dorit, aceasta nu s-a datorat dezinteresului parlamentarilor noștri, ci unor factori obiectivi care au scăpat puterilor noastre. Președintele PNL Vâlcea, profesor Cristian Buican, a dat un astfel de exemplu recent din propria-i activitate. În calitatea sa de principal susținător al construcției drumului expres Tigveni-Râmnicu Vâlcea – Găneasa, deputatul Cristian Buican a transmis o serie de întrebări și interpelari către Ministrul PSD al Transporturilor, Sorin Grindeanu, care încearcă să evite pe toate căile controlul parlamentar pe care deputatul liberal vrea să-l exercite. În mod absolut inacceptabil, ministrul PSD refuză să pună la dispoziția deputatului liberal documentele prin care ministrul justifică decizia PSDistilor de a nu mai construi acest drum expres. Deputatul Cristian Buican se angajează să continue pe toate căile legale diligențele pentru realizarea acestui drum, împotriva opoziției exercitate de ministrul PSD.

La Horezu, candidații noștri au oferit și exemple de reușită ale demersurilor liberalilor vâlceni pentru dezvoltarea economică a zonei noastre; un astfel de exemplu de succes îl reprezintă înființarea a numeroase puncte gastronomice în baza legii inițiată de președintelele PNL VÂLCEA. Un alt exemplu îl reprezintă fondurile din PNRR pentru modernizarea școlilor vâlcene în timpul mandatului de ministru al doamnei Ligia Deca.

Facem și pe această cale un apel la responsabilitatea vâlcenilor pentru a vota candidații PNL la alegerile parlamentare.

Așa să ne ajute Dumnezeu!”, potrivit aceluiași mesaj”

Comandat de Partidul Național Liberal 

 Executat de Mișcoci Marielena Întreprindere Individuală

 COD AEP: 11240002

Facebook Comments