Top Forbes, cei mai bogaţi români: Ştefan Vuza, proprietarul Chimcomplex, locul 7

Deşi mapamondul, şi implicit România se află de cel puţin doi ani în criză economică, numărul bogaţilor români este în creştere. Astfel, dacă în 2021 se găseau pe lista Forbes România 39 de persoane cu o avere netă de peste 500 de milioane de lei, în 2022 se înregistrează 11 prezenţe noi. Cei 50 de români au fiecare o avere de cel puţin 500 de milioane de lei, iar averile lor cumulate însumează aproximativ 100 de miliarde de lei, cu 20 de miliarde mai mult decât în 2021. Topul Forbes al celor mai bogaţi oameni din România adună un număr de 26 de miliardari în lei, cu 8 mai mulţi decât în anul precedent. Averea netă cumulată a miliardarilor în lei este de peste 84 de miliarde de lei, în creştere cu aproape 20 de miliarde de lei faţă de 2021.

0

Printre cei 50 de bogaţi ai României se află şi Ştefan Vuza, proprietarul Chimcomplex Borzeşti, care include şi fostul combinat Oltchim din Râmnicu Vâlcea. Vuza ocupă locul 7 în top cu o avere de 4,5 miliarde de lei. Iată ce averi au cei mai bogaţi oameni de afaceri români în anul 2022:

1. Dragoş şi Adrian Pavăl (Dedeman) – 13 miliarde de lei

Investiţiile fraţilor Dragoş şi Adrian Pavăl în sectorul imobiliar reprezintă o cursă neîntreruptă, fără „pauze de respiraţie”, bine calculată şi adaptată la condiţiile pieţei.

2. Ion Ţiriac (auto, imobiliare, financiar) – 8,5 miliarde de lei

Ţiriac Holdings integrează în prezent peste 40 de companii private, care activează în domenii precum comerţ auto, imobiliare, servicii financiare, operaţiuni de leasing şi transport aerian, dar şi în supraveghere şi protecţie. Omul de afaceri este cunoscut pentru Banca Comercială Ion Ţiriac, prima bancă privată din România, care a fost înfiinţată în 1990. Ulterior, entitatea a devenit Unicredit, iar în urmă cu şapte ani Ion Ţiriac şi‐a vândut pachetul de acţiuni către grupul italian. Banca şi‐a schimbat denumirea în Unicredit Bank. În aceeaşi perioadă, omul de afaceri a vândut şi participaţia în Metro Group.

3. Daniel Dines (UiPath) – 8 miliarde de lei

Afacerile celei mai importante companii de pe piaţa de RPA din lume, listată pe Bursa din New York în 2021, nu sunt încă pe profit, dar tehnologia creată de UiPath continuă să apese pedala de acceleraţie. Omul de afaceri îşi continuă şi în 2022 „obişnuita” serie de investiţii în companiile româneşti. Daniel Dines a achiziţionat în această primăvară, prin intermediul vehiculul său de investiţii Ice Vulcan Properties Ltd, înregistrat în Cipru, un pachet de 9,57% din RodBun, unul dintre cei mai importanţi jucători din sectorul agricol românesc.

4-5. Ion Stoica şi Matei Zaharia (Databricks) – 7,5 miliarde de lei

Ion Stoica şi Matei Zaharia au ajuns miliardari „din întâmplare“. Sau, cel puţin, fără intenţie. Iar compania pe care au fondat-o se află abia la început.

6. Florin şi Măriuca Talpeş (Bitdifender) – 4,7 miliarde de lei

Business-ul soţilor Talpeş îşi consolidează poziţia drept unul dintre cei mai importanţi producători de soluţii de securitate informatică atât în România, cât şi la nivel global. 

7. Ştefan Vuza (Chimcomplex) – 4,5 miliarde de lei

Ştefan Vuza conduce Chimcomplex, unul dintre cei mai importanţi producători de produse chimice din România, cu strategie orientată spre eficienţă tehnologică şi energetică, chimie verde circulară şi investiţii în hidrogen. Recent, Vuza, antreprenorul-campion al Bursei, care a ajuns cu Chimcomplex la o evaluare de 5,5 mld. lei, a anunţat că vrea să cumpere Petromidia, cea mai mare rafinărie din România. El a intrat deja în discuţii cu celebra bancă Rotschild pentru atragerea de finanţare. Născut la Iaşi pe 15 septembrie 1969, Ştefan Vuza este absolvent al Şcolii Militare şi ASE – Relaţii Economice Internaţionale; Finanţe – Bănci şi licenţiat în Ştiinţe Juridice la Facultatea de Drept – Universitatea Bucureşti. Are 3 mastere în: Tranzacţii Economice Internaţionale, Psihologie Industrială şi Organizaţională şi Ştiinţe Politice şi un doctorat în economie la Universitatea Babeş Bolyai, Cluj – Napoca.

8. Anastasia Soare (Anastasia Beverly Hills) – 3,4 miliarde de lei

Anul acesta, mogulul sprâncenelor se clasează pe locul 38 în clasamentul celor mai bogate antreprenoare din America întocmit de Forbes SUA, cu o avere estimată la 660 de milioane de dolari, în creştere cu 22% de la 540 mil. dolari, în 2021.

9. Anca Vlad (Grupul Fildas-Catena ) – 2,8 miliarde de lei

Compania Fildas Trading, nava‐amiral a grupului controlat de Anca Vlad, cea mai puternică femeie din business‐ul românesc, a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 4,6 miliarde de lei, cea mai mare din istoria distribuitorului de produse farmaceutice, lansat în 1991.

10. Victor Căpitanu şi Andrei Diaconescu (One United Properties) – 2,5 miliarde de lei

Pentru Victor Căpitanu şi Andrei Diaconescu, 2022 a adus diversificarea portofoliului One United Properties, prin extinderea segmentului de birouri şi diviziei de retail şi prin achiziţii strategice.

11. Iulian Dascălu (Iulius) – 2,1 miliarde de lei

Antreprenorul Iulian Dascălu, cel mai mare proprietar român de centre comerciale moderne, s-a axat în ultimii ani pe dezvoltarea de proiecte mixte, cu componente de birouri şi rezidenţiale, mizând pe principalele centre de afaceri din afara capitalei: Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara.

12. Iulian Stanciu (eMag) – 2 miliarde de lei

Iulian Stanciu a transformat eMag într-o afacere de miliarde, iar acum retailerul are toate premisele pentru a se transforma într-o fabrică pentru unicorni.

12. Alin Niculae şi familia (petrol, imobiliare) – 2 miliarde de lei

Familia Niculae este implicată activ în business, iar de numele ei se leagă multe investiţii, de la aproape 20 de proiecte rezidenţiale până la birouri, precum Maria Rosetti Tower, dar şi proiecte boutique precum Mendeleev Office 5, Eminescu Offices, Rosetti Tower şi Oscar One.

14. Zoltan Teszari (RCS&RDS) – 1,9 miliarde de lei

Digi (RCS&RDS) a înregistrat, anul trecut, venituri de 1,4 miliarde de euro, în creştere cu 12,7% faţă de 2020. De altfel, grupul, care deţine o poziţie puternică pe segmentul serviciilor de televiziune, internet fix şi telefonie fixă în România, este unul dintre cei mai importanţi contribuabili la bugetul de stat şi a virat taxe şi impozite în valoare de 62 milioane de lei în luna septembrie. În total, în primele nouă luni ale acestui an, valoarea contribuţiilor fiscale ale filialelor din România s‐a ridicat la 724 milioane de lei.

15. Dan Ostahie (Altex) – 1,7 miliarde de lei

Deşi Banca Naţională i-a refuzat preluarea Porsche Bank, Dan Ostahie şi-a văzut în continuare de domeniul pe care-l cunoaşte foarte bine: retailul. Altex a înregistrat anul trecut un profit record: 129,4 milioane de lei.

16. Radu Dimofte (HoReCa şi imobiliare) – 1,6 miliarde de lei

Pe lângă KFC, Pizza Hut şi Taco Bell, Radu Dimofte mai deţine companii care operează francizele Paul şi Hard Rock Cafe. Compania Midi Development operează restaurantul Hard Rock Cafe din nordul Bucureştiului, iar Moulin D’Or operează, începând cu noiembrie 2008, brutăriile Paul. O altă componentă importantă din portofoliul lui Radu Dimofte o reprezintă zona imobiliară şi hotelieră. El deţine zeci de mii de metri pătraţi de spaţii de birouri şi comerciale.

17. Gruia Stoica şi Vasile Didilă (Grampet) – 1,2 miliarde de lei

Pentru fraţii Gruia Stoica şi Vasile Didilă, care controlează de peste 20 de ani afaceri cu transporturi feroviare în România şi sud-estul Europei, anul 2021 s-a aflat sub semnul speranţei că investiţiile PNRR vor mai pune pe picioare infrastructura feroviară beteagă a ţării. Cea mai emblematică afacere din cadrul Grampet, Grup Feroviar Român (GFR) este unul dintre principalii operatori de transport feroviar de marfă zonali, cu peste 20% din trafic internaţional. Compania a obţinut anul trecut o cifră de afaceri de 771,9 milioane de lei, în creştere cu 11% faţă de anul precedent, şi un profit de 13,8 milioane lei, o scădere
de 56%. 

17. Augustin Oancea (Tinmar Energy) – 1,2 miliarde de lei

Pe lângă Tinmar Energy, în portofoliul omului de afaceri se află şi business‐ul Intercereal, important jucător în domeniul cerealelor din Ialomiţa, achiziţionat în 2020 de la omul de afaceri Ioan Niculae, fondatorul grupului de firme din agribusiness Interagro. Preluarea companiei din agricultură a fost o decizie importantă pentru grupul Tinmar, în pofida provocărilor din piaţă de la acel moment: pandemia, seceta şi liberalizarea pieţei de energie electrică. De altfel, anul 2020 a fost un an al investiţiilor pentru companie, alocând un buget de peste 100 de milioane de euro. Astfel, pe lângă suma de 5 milioane de euro dedicată achiziţiei de utilaje agricole, Tinmar a continuat investiţiile în sectorul energiei regenerabile, unde deţinea în operare 77 MW‐parcuri fotovoltaice.

19. Familia Mihai (FAN Courier) – 1,1 miliarde de lei

Printre altele, în 2021, FAN Courier a intrat pe piaţa din Republica Moldova, unde şi‐a propus să devină lider de piaţă în următorii 2‐3 ani şi a investit în FAN Delivery, primul start‐up mentorat de companie
(o platformă de personal shopping, cu livrare rapidă) ce are planuri de dezvoltare în 10 oraşe în 2022. FAN Delivery, start‐up‐ul lansat în luna decembrie 2021 de către FAN Courier, îşi desfăşoară activitatea în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Braşov şi Iaşi. De asemenea, compania de curierat a inaugurat în primăvara acestui an hub‐ul regional din Cluj‐Napoca. Acesta este al doilea ca mărime, după cel de la Ştefăneştii de Jos, de lângă Bucureşti, construit în urmă cu zece ani şi modernizat recent. Investiţia în proiectul din Cluj‐Napoca s‐a ridicat la 14,5 milioane de euro. 

19. Ioan Popa (Transavia) – 1,1 miliarde de lei

Grupul Transavia, la cârma căruia se află nu doar fondatorul Ioan Popa, ci şi fiica acestuia Theodora Popa, care ocupă poziţia de vicepreşedinte, număra la finalul lui 2021 peste 2.200 de angajaţi, 400 de hale, patru ferme de producţie vegetală, două fabrici de nutreţuri combinate, trei abatoare, o fabrică de procesare a cărnii şi 29 de ferme de creştere a păsărilor în opt judeţe din România, precum: Alba, Cluj, Sibiu, Braşov, Mureş, Timiş, Harghita şi Caraş-Severin, având o suprafaţă de teren agricolă cumulată de 10.000 de hectare.

19. Cezar Ropotan (Arabesque) – 1,1 miliarde de lei

Cezar Rapotan este caracterizat prin discreţie. Omul de afaceri din Galaţi, cu un debut puternic în anii ‘90, nu iese prea des în presă, însă rezultate muncii sale se văd în datele financiare. Cea mai mare companie din portofoliul său este distribuitorul de materiale de construcţii Arabesque, cu afaceri de peste 2,4 miliarde de lei şi un profit net de peste 139,9 milioane de lei în 2021, cele mai bune rezultate financiare raportate de la înfiinţare, în 1994.

Facebook Comments