Sport flux.  Vătăjelu, „killer” cu Sepsi

0

Arlauskis, imbatabil
Universitatea Craiova s-a întors de la Sfântu Gheorghe cu trei puncte uriaşe: 1-0 în urma eurogolului din min.58 înscris de Vătăjelu. Rădoi nu înţelege „disperarea” elevilor săi în anumite momente ale jocului: „Nu e o victorie meritată. Vreau să uităm ultimele 15 minute”. În această privinţă, spre lauda sa, poate să se ia de mână cu Hagi-„Regele”. Un alt antrenor s-ar fi lăudat cu o victorie „fantastică” în faţa unui adversar la fel de fantastic. Raţional şi exigent, fără să se bată cu pumnul în piept, Mirel Rădoi promite. Cristiano Bergodi a numărat cu sânge rece atât marile ocazii ale echipei pe care o antrenează (7), cât şi barele (2). Craiova a avut însă în Arlauskis doi portari într-unul. 

FCU 1948 – joc frumos, dar ineficient
Singura hibă, dar capitală, care i se poate reproşa echipei, aşa cum s-a văzut şi în disputa cu Farul, din etapa a 16-a a Ligii 1, este că îşi creează ocazii, dar ratează cu seninătate. „Paşoptiştii” au deschis scorul prin Baeten (min.8), dar au încasat dublu prin Borza (’35) şi Popescu (’51). Că aşa stau lucrurile o dovedeşte mărturisirea, de un fair-play exemplar, a antrenorului constănţean: „Azi am luat prea mult. Felicitări Craiovei!”

Turneul Campioanelor
La Fort Worth (Texas), a început luni Turneul Campioanelor la care participă Iga Swiatek (Polonia), Cori Gauff (SUA), Caroline Garcia (Franţa), Daria Kasatkina (Rusia), Ons Jabeur (Tunisia), Jessica Pegula (SUA), Maria Sakkari (Grecia) şi Aryna Sabalenka (Belarus).

Speranţe la TAS pentru Simona Halep
Experţii care o consiliază pe Simona Halep au făcut o descoperire care poate arunca în aer acuzaţia de dopaj pe bază de roxadustat. Substanţa la care se apelează incognito este specifică probelor de anduranţă, altminteri creează mari probleme de sănătate. Incidentul s-a petrecut între al doilea şi al treilea test, când jucătoarea noastră participa la US Open. „Era pe masă! Bufet suedez!” S-a dat Simonei mâncare contaminată în restaurantul de la US Open?, aceasta e întrebarea.

Facebook Comments