Mirobolant discursul lui Mircea Geoană rostit la Conferinţa Internaţională „Viitorul Europei” organizată de BNR şi ASE în 27 octombrie. Dacă aş fi fost mai tânăr, dar la fel de naiv ca acum în privinţa viitorului de aur, aşa amanetat cum pare, aş fi dat drumul câtorva lacrimi de fericire. Dar şi aşa, m-am văzut transpus în urmă cu zeci de ani, când România trebuia să ia totul de la zero şi să tot numere până suie treptele. Mircea Geoană, posibil candidat la Preşedinţia României şi, undeva pe fundal, secretar general-adjunct al NATO, ne vorbeşte în civil despre „kilometrul zero al schimbării, borna de la care se măsoară fiecare pas”. Un fel de glonte umplut cu apă de trandafir care merită tras. Ne aflăm la 32 de ani de la căderea comunismului, când corect ar fi fost să ne ştim cu toţii agăţaţi de pulpana unui timp generos. Adicătelea, cu un nivel de trai la înălţimea exigenţelor pe care le presupune o societate modernă, atât din punct de vedere material, cât şi spiritual. În 1989, PIB-ul ţării aflate în dictatură era de 42 de miliarde de dolari, iar în prezent este de patru ori mai mare, semn că România – spune Geoană – cunoaşte „cea mai bună perioadă din întreaga sa istorie”. Nu întreaga Românie, cutezăm noi a corecta. În niciun caz România copiilor flămânzi. În România pensiilor nesimţite şi a lefurilor fără limită – da, acolo PIB-ul cvadruplu se resimte cu vârf şi îndesat. La o aşa ţară ferice e de mirare că „asistăm la un cataclism demografic”, factor social care explică multe şi, din păcate, exact pe dos. Iar aici, plasată între primele cinci mari obiective strategice de îndeplinit, figurează repopularea României. Nu ni se explică în ce fel. Cum în mare parte tineretul productiv o şterge din ţară în perioada preverighetei, repopularea decurge de la sine prin migraţie asiatică. „Ţara devine şubredă şi vulnerabilă din interior, mai mult decât oricând altădată în istorie”, atenţionează, părinteşte, cel căruia Petrov i-a tras de sub picioare covorul de la Cotroceni. Am ignorat nevoile particulare de dezvoltare ale României, nu am reuşit niciodată să rezolvăm cu adevărat marea problemă a României moderne: decalajul cronic de dezvoltare între urbanul mare şi restul ţării. Stai şi te întrebi în ce fel şi-au pus amprenta în conducerea ţării (citeşte „nepriceperea, timiditatea sau neputinţa intelectuală şi politică”) sumedenia de guverne succedate în grabă. Împrumutând din limbajul mai mult sau mai puţin ortodox al chiriaşilor de la Palatul Cotroceni, Mircea Geoană merge pe susţinerea, cu tărie şi prospeţime, a Ideii Naţionale, cu un nou Proiect Naţional ambiţios, devansând însăşi tema Conferinţei Internaţionale de la Banca Naţională a României: „Viitorul Europei”. Aici, lui George Simion trebuie să i se fi ridicat pulsul.
