miercuri, octombrie 28, 2026
Ameninţat cu timide penalităţi de ADI, operatorul de salubrizare cotizează deja la Gardă

IRIDEX, reciclare după metoda „morman în curte”

De frica amenzilor ANRSC, ADI ECODOLJ schimbă indicatorii de performanţă la sortarea deşeurilor pentru IRIDEX, stabilind şi penalităţi de sute de mii de lei pentru ratarea acestora. Între timp, Iridex se menţine ocupată cu propriile amenzi, fix pentru activitatea de sortare.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

ADI ECODOLJ, entitatea desemnată să dirijeze la nivel judeţean activitatea de salubrizare, a încheiat Contractul nr. 370/22.05.2018 intitulat „Delegarea prin concesionare a gestiunii unor activităţi componente ale serviciului de salubrizare, respectiv colectarea şi transportul deşeurilor municipale şi a altor fluxuri de deşeuri în judeţul Dolj precum şi operarea staţiei de sortare şi transfer Goicea” cu Asocierea IRIDEX GROUP SALUBRIZARE S.R.L. – SERVICII SALUBRITATE BUCUREŞTI S.A. – IRIDEX GROUP IMPORT EXPORT S.R.L. de atunci şi până astăzi, contractul mai sus pomenit a fost modificat prin actele adiţionale de nu mai puţin de 5 ori, iar al şaselea act adiţional e pe ţeavă. Proiecte de hotărâre în acest sens figurează pe ordinea de zi atât la şedinţa ordinară al CLM Craiova pe luna octombrie, cât şi la Consiliul Judeţean.

ADI ECODOLJ, mânată să-şi facă treaba de controale

ADI ECODOLJ nu purcede la modificarea contractului cu IRIDEX din proprie iniţiativă, ci de nevoie, mânată de la spate de ANRSC, care a controlat unitatea în primăvara acestui an şi a impus mai multe măsuri obligatorii, printre care şi obligativitatea modificării indicatorilor de performanţă impuşi IRIDEX pentru a fi în conformitate cu legislaţia din domeniu. „Prin Nota de Control emisă de către Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, reprezentanţii acesteia au dat către ADI ECODOLJ măsura de a face demersurile necesare includerii în contractul de delegare şi în caietul de sarcini a indicatorului de performanţă aferent activităţii de operare a staţiilor de sortare, conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor, cu modificările şi completările ulterioare”, se arată în raportul pus la dispoziţia consilierilor locali craioveni. Documentaţia prezentată aleşilor locali conţine şi un extras din note de control de 24 de pagini emisă de reprezentanţii ANRSC la începutul lunii aprilie a acestui an. Aceasta impune ADI ECODOLJ să modifice indicatorii de performanţă şi să iniţieze adoptarea unei strategii judeţene pe termen mediu şi lung a serviciului de salubrizare judeţean până pe data de 30 septembrie 2022. În plus, asociaţia de dezvoltare comunitară mai are şi obligaţia de a impune operatorului de salubrizare o nouă metodă de fundamentare a tarifelor, în acord cu legislaţia în domeniu, la proxima solicitare de modificare a acestora, reprezentanţii ANRSC inserând la finalul documentului şi menţiunea că nerespectarea măsurilor impuse atrage aplicarea de amenzi între 30.000 şi 50.000 de lei.

Penalităţi de până la 80.000 de lei pentru Iridex

Indicatorii de performanţă care figurează în noul act adiţional, impun IRIDEX valorificarea a minimum 80 la sută din deşeurile primite la staţiile de sortare operate, procent împărţit în două: minimum 75 la sută din total prin reciclare, respectiv minimum 5 la sută valorificate sub altă formă decât reciclarea. Penalităţile în cazul neîndeplinirii indicatorilor de performanţă merg între 5000 de lei şi 80.000 de lei, în funcţie de procentul efectiv înregistrat de operatorul staţiilor de sortare.

Iridex, „arsă” deja de Garda de Mediu

Până să intre în vigoare noii indicatori ca să fie aplicate eventualele penalităţi pentru nevalorficarea deşeurilor reciclabile, conform noilor cerinţe ale ADI EcoDolj, cei de la Iridex au fost deja amendaţi. Fix pentru modul în care gestionează deşeurile reciclabile. Sancţiunea nu a venit de la asociaţia intercomunitară, ci de la inspectorii Gărzii Judeţene de Mediu, care au găsit reciclabilele lăsate la soare în curtea operatorului, la staţia de sortare de a Goicea. „Comisarii Gărzii de Mediu-Comisariatul Judeţean Dolj, prin controalele efectuate la UAT-uri şi operatorii economici,  pun în aplicare politicile guvernamentale, de implementare a planului naţional de gestionare a deşeurilor. Astfel, având în vedere tematicul aflat în desfăşurare, de verificare a stării de salubritate a localităţilor, dar şi verificarea operatorilor economici care gestionează deşeurile, o echipă de comisari a mers în control la SC Iridex Salubrizare, în punctul de lucru de la staţia de sortare/transfer Goicea. În urma inspecţiei, din documentele prezentate de operatorul economic, comisarii au constatat existenţa unor stocuri mari de deşeuri ce urmau a fi valorificate, fără a fi respectată legislaţia de mediu. Şi anume, unităţile şi întreprinderile care valorifică deşeuri au obligaţia de a evita formarea de stocuri care pot genera fenomene de poluare a mediului. Pentru aceste neconformităţi, operatorul economic a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 40.000 de lei. Totodată, s-a impus un program strict de remediere, cu termene bine stabilite”, arată reprezentanţii Gărzii, într-o postare pe reţelele de socializare, însoţită şi de o imagine surprinsă la staţia de la Goicea.
După cum se poate observa, amenda încasată dintr-un foc de Iridex reprezintă jumătate din cuantumul maxim al penalităţilor anuale impuse de ADI.

De menţionat că operatorul de salubrizare nu este la prima sancţiune din partea GJM Dolj, în toamna anului trecut încasând o altă amendă, de 100.000 de lei, tot pentru activitatea derulată în domeniu deşeurilor reciclabile, de data aceea pentru un punct de lucru din Malu Mare. În urma inspecţiei efectuate la punctul de lucru din Malu Mare al operatorului economic care desfăşoară activitatea de colectare a deşeurilor pe raza judeţului Dolj, o echipă de comisari din cadrul GNM CJ Dolj a aplicat o amendă de 100000 lei pentru nerespectarea prevederilor Autorizaţiei de Mediu. Agentul economic desfăşura activităţi de sortare/balotare deşeuri reciclabile (hârtie, carton, plastic, metal), pentru care este necesară revizuirea Autorizaţiei de Mediu emise de APM Dolj”, precizau, la acea dată, reprezentanţii Gărzii de Mediu.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Primăria Craiova mai cere o dată Spitalul CFR

Primăria Craiova mai face încă o dată demersuri oficiale pentru a obține Spitalul CFR din municipiul reședință de județ. Un...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI