Premierul Ciucă: Craiova, exemplu de succes

Nicolae Ciucă a vizitat joi trei companii private axate pe producția idustrială din sau de lângă Craiova și s-a declarat mândru ce ce-a găsit în unitățile respective. Premierul s-a deplasat la producătorii de termopane de la Qfort, apoi la uzina de utilaj greu a lui Constantin Popeci, încheind turul industrial la Softronic, compania craioveană producătoare de locomotive.

0

„Am dorit să vedem la fața locului cum își desfășoară activitatea companii cu antreprenoriat autohton și care au produse cu care ne putem mândri. Am fost la Qfort, la compania Popeci și aici la Softronic unde se produc locomotive, este de fapt cel mai mare producător din estul Europei, și merită respectul și considerația noastră. Iată că putem să avem produse românești care ne duc numele în Europa și în lume, avem companii private care pot sa asigure sute, mii de locuri de muncă. E relevant să avem discuții la fața locului, să vedem problemele cu care se confruntă, care sunt modalitățile prin care, prin decizii guvernamentate și soluții legislative, să cotinuăm efortul nostru de a sprijini capitalul autohton. Am discutat posibilitățile prin care putem să oferim un sprijin de la bugetul de stat și facilitățile de care pot beneficia fiecare dintre companii în parte prin PNRR. Succesul de la Craiova poate fi replicat și în alte zone ale țării, care au nevoie de afaceri profitabile care să genereze locuri de muncă stabile”, a declarat Nicolae Ciucă, la finalul vizitei de la Softronic.

Facebook Comments