Al doilea lot de autobuze turceşti din ultimii doi ani se pregăteşte să poposească în Bănie
Încă un escadron de „spahii” în curtea RAT Craiova

De data aceasta, ajunge la Craiova versiunea electrică a autobuzelor BMC, mai precis un contingent de 30 de bucăţi, care se vor adăuga celorlalte 40 de vehicule diesel cumpărate de municipalitatea craioveană în mandatul de primar al lui Mihail Genoiu.

0

Licitaţia demarată anul trecut de edilii craioveni a ajuns în cele din urmă la capăt, după încă o rundă de judecată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Reamintim parcursul sinuos al procedurii de achiziţie publică, lansată pe Primăria Craiova în vara anului trecut. Edilii au primit cinci oferte şi au purces la analizarea acestora, declarând una singură admisibilă din punct de vedere tehnic, apoi au decis unilateral anularea licitaţiei, invocând vicii ale propriului caiet de sarcini. Cei de la BMC au atacat decizia primăriei la CNSC şi au avut câştig de cauză, consiliul dispunând „anularea” anulării şi reluarea procedurii de achiziţie publică. La a doua tentativă, comisia de evaluare a primăriei a atribuit contractul celor de la BMC, pe parcursul lunii trecute. Decizia respectivă a fost atacată de asemenea de competitorii turcilor: mai întâi cei de la Anadolu, care au depus contestaţia la CNSC, apoi şi restul ofertanţilor lăsaţi pe dinafară, care au formulat, rând pe rând, cereri de intervenţie în faţa consiliului.

Ultima contestaţie, respinsă de CNSC

CNSC a respins însă contestaţiile, dând dreptate din nou celor de la BMC. „Admite excepţia tardivităţii, în ceea ce priveşte solicitările formulate de ANADOLU AUTOMOBIL ROM SRL vizând decizia de respingere a propriei oferte, şi excepţia lipsei de interes, în ceea ce priveşte solicitările referitoare la raportul procedurii şi decizia de desemnare admisibilă şi câştigătoare a ofertei BMC TRUCK & BUS SA, invocate de intervenientul BMC TRUCK & BUS SA. Respinge contestaţia formulată de ANADOLU AUTOMOBIL ROM SRL, în contradictoriu cu MUNICIPIUL CRAIOVA, în calitate de autoritate contractantă, după cum urmează: – ca tardive, solicitările vizând decizia de respingere a propriei oferte; – ca lipsite de interes, solicitările referitoare la raportul procedurii şi decizia de desemnare admisibilă şi câştigătoare a ofertei BMC TRUCK & BUS SA, precum şi cererea subsidiară de anulare a procedurii. Admite excepţiile invocate de autoritatea contractantă şi BMC TRUCK & BUS SA şi respinge, ca inadmisibile, cererile de intervenţie formulate de BOZANKAYA OTOMOTIV MAKINA IMALAT ITHALAT VE IHRACAT A.Ş. şi, respectiv, SOLARIS BUS & COACH sp z.o.o. Încuviinţează, în principiu, şi admite cererea de intervenţie formulată de BMC TRUCK & BUS SA. Obligatorie”, se arată în decizia consiliului, datată 25 iunie 2021. Actul emis de CNSC mai precizează însă că nemulţumiţii se pot adresa şi instanţei de judecată. „Împotriva prezentei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părţile cauzei, respectiv de la data luării la cunoştinţă de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016”.

Încă un lot de autobuze electrice la Craiova

Din contestaţia celor de la ANADOLU AUTOMOBIL ROM SRL am putut afla şi preţul ofertat de turci: 406.000 de euro/autobuz, cu o valoare totală a contractului cu 16 milioane de lei mai mică decât valoare estimată la lansarea licitaţiei. Procedura de achiziţie publică fusese lansată de municipalitatea craioveană în vara anului trecut, cu o valoare estimată de 77.568.706 de lei. Prin achiziţia publică, municipalitatea ar urma să primească, spre folosul RAT Craiova, un lot de 30 bucăţi autobuze noi cu sistem de propulsie electric cu lungimea de cca. 12 m (solo), plus 30 staţii de încărcare lentă şi 7 staţii de încărcare rapidă, pentru care autoritatea contractantă a solicitat finanţare nerambursabilă. Reamintim că primul lot de autobuze electrice a început să fie livrat municipalităţii craiovene în prima parte a acestui an, edilii achiziţionând anterior un lot de 16 autobuze articulate de mare capacitate, marca Solaris.

Facebook Comments