Deputatul Buican: Drumul expres Râmnicu Vâlcea – Tigveni, inclus în Programul Naţional de Relansare şi Rezilienţă

0

„Efectele pandemiei de la începutul anului 2020 au modificat perspectivele economice, sociale şi bugetare atât în România, cât şi în celelalte state ale Uniunii Europene, motiv pentru care a fost nevoie de un program pentru a face faţă enormelor consecinţe economice şi sociale. Guvernul condus de Partidul Naţional Liberal, pentru a diminua efectele pandemiei, a lansat Programul Naţional de Relansare şi Rezilienţă (PNRR), aflat în dezbatere publică în această săptămână, având următoarele priorităţi:  infrastructura rutieră, reţeaua de gaze, digitalizare, măsuri sociale”, a transmis, prin intermediul unui comunicat de presă, Cristian Buican, deputat PNL de Vâlcea.
În urma unor analize riguroase,  s-a ajuns la concluzia că  infrastructura de transport  este sub-dimensionată, motiv pentru care sunt generate zone cu trafic supra-dimensionat, ambuteiaje şi reduceri semnificative ale vitezei optime pentru deplasare. De asemenea,  nodurile urbane au o conectivitate redusă la reţelele de transport. Toate aceste lipsuri de sisteme adecvate de transport au impacte negative asupra sistemului economic, asupra dezvoltării centrelor urbane, plus timpii de deplasare foarte mari.  Astfel, Guvernul României a venit cu soluţia de a investi în infrastructura de transport  4,5 mld. de euro din Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă de la nivel european, unde statul român beneficiază de  30 de mld. de euro.

Conectarea ar urma să se facă în nodul rutier Tigveni

Potrivit deputatului  Buican,  o primă concretizare a eforturilor pentru a realiza un drum expres prin care să se asigure conectarea municipiului Râmnicu Vâlcea la autostrada Piteşti-Sibiu, s-a stabilit  în apropierea oraşului Curtea de Argeş, anume în nodul rutier Tigveni. ”Ca preşedinte al filialei PNL Vâlcea, preocupat de angajamentul luat în faţa concetăţenilor  mei de a realiza punctele din programul de guvernare care privesc judeţul nostru, aduc la cunoştinţa vâlcenilor situaţia drumului expres a  cărui realizare a fost prevăzută în Program. Acest drum expres urmează să unească municipiul Râmnicu Vâlcea cu nodul rutier Tigveni pentru a realiza legătura rapidă a oraşului nostru cu autostrada Bucureşti-Piteşti-Sibiu. Este evident că prin realizarea acestei autostrăzi o importantă parte a traficului rutier va fi preluată de către ea, aceasta are avantaje pentru ecologia din zona noastră, dar în acelaşi timp face necesar ca municipiul Râmnicu Vâlcea, pentru a-şi păstra şi optimiza dezvoltarea şi statutul,  să aibă un mijloc rapid de acces la autostradă şi, prin urmare, la importantele centre urbane, şi nu numai, deservite de ea. Construcţia acestui drum expres între Râmnicu Vâlcea şi Tigveni este prin urmare esenţială, nu doar din raţiuni de infrastructură, ci şi pentru dezvoltarea economică şi bunăstarea cetăţenilor. Vom urmări în continuare modul în care guvernul realizează implementarea Programului şi măsura în care, în mod concret, se execută lucrările necesare pentru construirea drumului expres atât de necesar pentru Râmnicu Vâlcea. Acesta este un exemplu pentru modul în care noi, ca reprezentanţi ai dumneavoastră, înţelegem să ne respectăm angajamentele electorale. Vă asigurăm că vom fi totdeauna reprezentanţii cetăţenilor, nu numai membrii fideli ai partidului” a declarat deputatul Cristian Buican.

Facebook Comments