Calitatea aerului din capitala Olteniei a devenit o uriaşă problemă
Craiova – „cod roşu“ de poluare

Consultând două dintre cele mai cunoscute site-uri de monitorizare a calităţii aerului la nivel mondial, am descoperit că municipiul Craiova se află la un nivel de poluare mediu spre mare, fiindu-i atribuită culoarea galbenă. „Zonele verzi”, adică acele locuri în care se poate respira aer nepoluat în Craiova lipsesc cu desăvârşire de pe aceste hărţi, demonstrând faptul că municipiul nostru nu este nici măcar aproape de a avea un aer curat şi care să nu pună în pericol sănătatea locuitorilor.

0

Poluarea din municipiul Craiova a devenit o problemă destul de acută pentru locuitori, care nu de puţine ori au semnalat autorităţilor faptul că oraşul este din ce în ce mai murdar, iar aerul, în multe zone, irespirabil. Din acest motiv, zilele trecute, la Primărie a avut loc o întâlnire la care au participat primarul Lia-Olguţa Vasilescu, viceprimarul Aurelia Filip, Constantin Nicolăescu, reprezentantul Garnizoanei Craiova, comisarul şef al Gărzii de Mediu, Gheorghe Călinoiu, Dan Vasile, directorul CET II Craiova, colonelul Bogdan Vlăduţoiu, de la ISU Oltenia, Octavian Mateescu, directorul Poliţiei Locale Craiova, Mihai Butari, directorul SC Salubritate Craiova şi Verginica Bănuţ, de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Dolj. La finalul şedinţei, Lia-Olguţa Vasilescu a declarat că s-au luat mai multe decizii pentru a combate poluarea, printre care înlocuirea parcului auto cu autobuze electrice, angajarea la Salubritate a 150 de muncitori necalificaţi şi programarea unei „ample curăţenii de primăvară”.

Teodor Sas, consilier local PNL: „Salubritatea nu îşi face treaba”

Teodor Sas

„SC Salubritate Craiova SRL” este compania în seama căreia cade tot ceea ce înseamnă întreţinerea curăţeniei în municipiul Craiova şi împrejurimi. Însă, aceasta este arătată cu degetul de Teodor Sas, consilier local PNL, care consideră că Salubritatea nu îşi face treaba aşa cum ar trebui, fiind principalul vinovat pentru poluarea din municipiu. Teodor Sas acuză inclusiv municipalitatea că nu tratează cu suficientă responsabilitate problema poluării şi nu solicită diferitelor servicii din subordinea sa să se ocupe de problema „depozitelor de gunoaie”. În opinia acestuia, Craiova este un oraş poluat nu din vina marilor poluatori, ci din cauza deşeurilor neridicate, atât în oraş, cât şi la periferia acestuia. „În primul rând cei care se ocupă de acest aspect, adică Salubritatea, să îşi facă treaba. În ultimul timp în oraş au început să apară foarte multe gunoaie, ca de altfel şi la periferia oraşului. Sunt adevărate depozite de gunoaie în multe zone ale Craiovei şi nimeni nu ia nicio măsură. Primăria nu are nicio iniţiativă pe această temă. Mai mult decât atât, spun că vor să facă din Craiova un oraş verde, dar acest lucru nu se vede. Este doar un praf aruncat în ochi. Părerea mea este că în oraş nu sunt mari poluatori. Gunoaiele neridicate şi aprinderea lor de către diferite persoane contribuie cel mai mult la ridicarea nivelului de poluare. Chiar şi în zona în care locuiesc eu am observat că au loc aceste arderi ilegale de gunoaie. Am sesizat acest aspect şi doar cei de la Poliţie şi-au făcut treaba şi au reuşit să îi determine pe cei care făceau acest lucru să nu mai continue. Inclusiv într-o şedinţă de Consiliu Local am avut o interpelare în care am cerut ca Primăria să se ocupe de zonele în care se dau foc la deşeuri şi chiar la cauciucuri, dar mi s-a răspuns că nu mai pot apela la Poliţia Locală şi că nu are cine să se ocupe de asta”, susţine Teodor Sas.

Automobilele vechi şi termocentralele, principala sursă de poluare a oraşului, conform USR şi PER

Reducerea indicelui de poluare din Craiova este o temă importantă pe agenda alianţei USR-PLUS, susţine consilierul local Cezar Drăgoescu, care este de părere că vehiculele vechi şi termocentralele sunt principalele surse de poluare. În consecinţă, întreţinerea spaţiilor verzi existente, amenajarea altora noi şi interzicerea construcţiilor în detrimentul zonelor verzi ar fi printre cele mai stringente măsuri pentru a scădea nivelul de poluare. „În legătură cu poluarea oraşului sunt două aspecte. Ori acţionăm asupra cauzei, ori asupra efectului. Poluarea, este clar, vine şi de la automobile, dar mult mai mult de la complexurile energetice CET Işalniţa şi CET Craiova II. Ceea ce trebuie să facem este să amenajăm cât mai multe spaţii verzi şi să amplasăm mai mulţi senzori de monitorizare a calităţii aerului. Partidul nostru chiar va propune pentru următorul exerciţiu bugetar achiziţionarea altor 10 senzori de acest fel, pe care să îi montăm în diferite zone şi informaţiile trimise de aceşti senzori să fie publicate pe site-ul Primăriei. Tot în legătură cu poluarea, nu trebuie să se mai permită construcţii pe spaţiile verzi, ci, dimpotrivă, să se amenajeze noi parcuri, pentru că sunt destul de multe zone pretabile pentru aşa ceva în oraşul nostru. Cât priveşte poluatorii mari pe care i-am amintit, este posibil ca lipsa de fonduri să fie principalul motiv pentru care nu au reuşit să îşi reducă emisiile poluante”, a declarat Cezar Drăgoescu.


Aceeaşi sursă a poluării este identificată şi de Octavian Marinescu, consilier local PER. Pentru a scăpa de poluare, Octavian Marinescu spune că trebuie găsită o altă modalitate de termoficare, care să înlocuiască încălzirea folosind cărbunele. „Este destul de evident de unde vine poluarea: parcul auto învechit, aşa cum este în toată ţara, şi centrala termică pe cărbune Craiova II, care se află lângă oraş. Pentru a rezolva problema poluării, în primul rând trebuie găsită o altă sursă de încălzire a oraşului, fără cărbune, astfel încât să nu mai depindem de forma aceasta învechită de încălzire care poluează enorm. În ceea ce priveşte parcul auto, soluţia este să se dea un stimul din partea statului, pentru că majoritatea cetăţenilor îşi cumpără maşini second-hand pentru că nu îşi permit să achiziţioneze un autoturism nou. De asemenea, cred că municipalitatea trebuie să gândească o strategie pe termen lung pentru reducerea poluării, pentru că orice măsură luată pentru un termen scurt are un efect pe măsură”, consideră Octavian Marinescu.

Viceprimarul Aurelia Filip anunţă schimbări majore pentru combaterea poluării

Aurelia Filip

Despre poluarea ridicată din municipiu am discutat inclusiv cu viceprimarul Aurelia Filip, pentru care o sursă importantă de poluare sunt casele încălzite cu cărbune. Participantă la discuţia de la Primărie pe tema poluării, Aurelia Filip a detaliat câteva dintre măsurile luate în urma întâlnirii cu autorităţile competente în domeniu. Astfel, viceprimarul a explicat că Primăria, împreună cu Garda de Mediu, intenţionează să facă demersurile necesare pentru a modifica legislaţia, astfel încât să se poată pătrunde pe proprietăţile unde se ard ilegal deşeuri sau cauciucuri. Tot municipalitatea, în baza unei legi primite recent, a întocmit un regulament care îi acordă dreptul să cureţe proprietăţile neîngrijite, iar cheltuielile să fie imputate proprietarului şi, în scurt timp, va fi elaborat şi un plan de restricţionare a circulaţiei autovehiculelor de mare tonaj. „De curând, împreună cu doamna primar, am invitat toate forurile competente pe Mediu, cu care am avut o discuţie pe problema poluării, pentru a vedea care sunt atributele municipalităţii şi, de asemenea, care sunt atribuţiile lor, pentru a rezolva problema poluării. Am aflat lucruri noi, atât noi, cât şi ei. De exemplu, am aflat că în Craiova sunt trei sau patru staţii omologate de monitorizare a poluării, care arată că aerul este mult mai poluat iarna, pentru că un factor poluant principal sunt coşurile de la casele încălzite cu cărbune. Iarna, în cartierele în care casele sunt încălzite cu sobe pe cărbune, coşurile de evacuare a fumului fiind joase, poluarea este mai mare decât în zona termocentralei Craiova II. O altă cauză a poluării sunt maşinile diesel cu motoare foarte mari. Noi vom emite un plan prin care vom restrânge circulaţia acestora în zona centrală, vom pune în vedere şi celor care îşi desfăşoară activitatea aici şi au nevoie de aprovizionare să facă acest lucru în prima parte a zilei, foarte de dimineaţă, sau seara, foarte târziu. Au fost discuţii şi în legătură cu şantierele care nu respectă obligaţiile pe care le au în acest sens şi, după ce Poliţia Locală se va întoarce în subordinea Primăriei, vom controla dacă îşi curăţă maşinile, dacă transportă reziduurile şi dacă folosesc plase de protecţie. Cei de la Mediu au fost surprinşi să afle că parcul auto al RAT-ului este în proporţie de 60% înlocuit, atât cu cele 30 de autobuze EURO 6 luate acum câţiva ani, cât şi prin cele cinci din 18 autobuze electrice care au venit deja. La Primărie este deja în lucru un proiect prin care dorim să înlocuim tot parcul auto al RAT cu autobuze electrice. O altă problemă este arderea ilegală a cauciucurilor şi, împreună cu Garda de Mediu, citind legea, am aflat că sunt lacune legislative. Cei de la Mediu nu pot pătrunde pe proprietatea cuiva care arde ilegal cauciucuri sau resturi şi nu le pot confisca. Doamna primar le-a cerut să vină cu modificări pentru legislaţie în acest sens, care să fie transmise parlamentarilor de Dolj. De exemplu, noi am primit de curând o lege în baza căreia am făcut un regulament care este în dezbatere publică în acest moment, în privinţa proprietăţilor private, care s-au transformat în junglă sau în depozite de gunoi şi unde noi nu puteam să intervenim. Intenţionăm ca pe aceste proprietăţi, după ce proprietarul a fost notificat în prealabil, să intervenim cu operatorul desemnat de Primărie, să curăţăm, iar devizul să meargă la Taxe şi Impozite, pentru a fi plătit de proprietar”, a declarat Aurelia Filip.

Prin urmare, poluarea „îşi cam face de cap” în municipiul nostru, iar cauzele sunt multiple şi diverse. Rămâne de văzut dacă recentul demers al Primăriei va avea efectul scontat, în condiţiile în care Craiova este foarte departe de „oraşul verde” pe care şi-l doreşte, cel puţin la nivel declarativ, conducerea municipiului. Până atunci, nu ne rămâne decât să respirăm aerul pe care îl avem.

Facebook Comments