miercuri, noiembrie 11, 2026

Actualitate

Lansare de carte la Biblioteca Judeţeană

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește vineri, 12.10.2018, începând cu ora 18:00, în sala „Marin Sorescu”, lansarea celui de-al treilea volum al cărții „Herculane – arc peste timp. Turism și istorie la Băile Herculane”, autor Dorin Bălteanu. Invitați: - prof....

Conferinţă despre cancerul de sân, organizată la Craiova

Vor susține prelegeri sociologi, asistenți sociali și medici, de la Universitatea din Craiova, Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova și Centrul de Oncologie Sfântul Nectarie Craiova. Scopul conferinței este de a contribui la...

Ştefan Stoica: „PNL se opune proiectului Primăriei de a institui dubla taxare a parcărilor din Craiova“

Primăria Municipiului Craiova a pus în dezbatere publică, săptămâna trecută, proiectul de modificare a regulamentului privind aplicarea taxei pentru parcarea auto. Prin această modificare, administraţia PSD-istă a municipiului instituie alte 672 de locuri de parcare cu plată în zona...

Referendumul, dezastru pentru cămătarii sutanei

Mai mult decât oricând, ortodoxia românească se află în faţa unui moment de grea cumpănă. Rezultatul referendumului de la sfârşitul săptămânii trecute a şters cu brutalitate imaginea de instituţie iubită şi credibilă cu care se mândreau înalţi prea sfinţiţii...

Referendumul pentru familie, între ambiţia PSD şi tradiţionala nepăsare a electoratului

Doljul, peste medie Aşa după cum ne-am obişnuit, Doljul a fost, şi de această dată, peste media naţională în ceea ce priveşte prezenţa, 24,77% prezentându-se la urne în cele două zile. Numărul doljenilor care au ales să participe, deşi mic...

Criză de Android la primărie

Funcţionarii Primăriei Craiova au apelat la o procedură de achiziţie simplificată, cu termen de derulare mai scurt decât cea clasică. Anunţul de participare pentru „aplicaţie mobilă pentru platformele de operare IOS şi Android pentru promovarea municipiului Craiova, tip-city application”...

Etape în cunoaşterea Sistemului Solar, la Muzeul Olteniei

Este o lecţie de astronomie vizând cunoaşterea corpurilor din Sistemul Solar de-a lungul timpului. Etapele cunoaşterii încep încă din antichitate cu observarea celor 6 planete vizibile cu ochiul liber pe cerul nopţii. Parcurgând toate etapele evoluţiei societăţii umane, se...

Ce vrea ALDE de la legea offshore?

Sunt multe discuţii în ultima vreme cu privire la legea offshore, în centrul cărora se află numele ALDE. De aceea consider important ca doljenii să cunoască de la sursă care este conţinutul real al poziţiei legitime a ALDE faţă...

Florinel Stancu: Fabrica de Avioane Craiova va fi implicată în programele de înzestrare destinate realizării capabilităţilor operaţionale ale Armatei Române

Armata Română a jucat un rol deosebit în istoria acestei ţări. Acest fapt se datorează bravilor ostaşi români şi politicii militare a lui Al. I. Cuza după înfăptuirea statului român modern prin Unirea de la 1859. Sacrificiile ulterioare pe...

Îndeletniciri tradiţionale şi bucurii muzicale în Galeriile „Cromatic“

Cele două ateliere, „Ca la ţară“ şi „Să ne împrietenim cu muzica“, se vor desfăşura de două ori pe lună, în zilele de vineri, în intervalul orar 14:00 - 16:00, în Galeriile „Cromatic“, la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi...

Cea mai nouă ştire

Ninge din nou la Rânca. Avertisment al drumarilor

Ninsoarea a reînceput pe Transalpina. Drumarii au scos pe traseu utilajele de deszăpezire și avertizează șoferii să nu se...