Amenajarea unui punct de urgență în fostul cinematograf de cartier și dotarea acestuia cu ambulanță și personal medical specializat ar reduce timpul de intervenție la maximum 8 minute și ar crește șansele craiovenilor care apelează la 112, spun reprezentanții AUR.
Grupul consilierilor AUR a depus azi în Consiliul Local al Municipiului Craiova un proiect de hotărâre privind inițierea demersurilor necesare realizării unui Punct de Urgență Medicală în cartierul Craiovița Nouă, structură care să funcționeze în subordinea Spitalul Clinic Municipal „Filantropia“. Proiectul inițiat în vederea ședinței de consiliu local din 26 februarie nu figurează însă, cel puțin deocomdată, pe ordinea de zi a ședinței publicată de primăria Craiova.

„Craiovița Nouă este cel mai mare cartier al municipiului, iar accesul locuitorilor la servicii medicale de urgență este, în prezent, îngreunat de distanța până la unitățile existente. Timpii de intervenție sunt influențați de infrastructura rutieră, traficul intens și poziționarea actualelor structuri medicale. În situații critice, câteva secunde pot face diferența între viață și moarte. Spitalul Clinic Municipal „Filantropia“, aflat în subordinea Consiliului Local, deține un Compartiment de Primiri Urgențe (CPU) autorizat, fapt care permite dezvoltarea unor puncte externe de urgență, menite să reducă presiunea asupra structurii centrale și să asigure un acces mai rapid al populației la îngrijiri medicale de specialitate. Prin proiectul de hotărâre propus de AUR, solicităm Executivului Primăriei Craiova elaborarea unui Studiu de Fezabilitate care să cuprindă toate elementele tehnice, economice și juridice necesare demarării investiției. După finalizarea acestuia, Executivul va supune aprobării Consiliului Local indicatorii tehnico-economici”, precizează un comunicat al organizației județene AUR.
Auristul Vasile, propus mediator între administrația PSD din Craiova și administrația PSD de la Centru
Documentul se încheie de-a dreptul hazliu, cu o frază din care cititorul poate lesne înțelege că lideru AUR Dolj, senatorul Marian Vasile, își ia angajamentul să-i pună o vorbă bună primarului Lia Olguța Vasilescu, la propriul coleg de partid, ministrul Sănătății Alexandru Rogobete.
„După aprobarea proiectului și parcurgerea etapelor administrative, senatorul Marian Vasile se angajează să sprijine instituțional implementarea investiției, prin susținerea demersurilor necesare facilitării dialogului cu autoritățile competente la nivel central. Cetățenii din Craiovița Nouă au nevoie de servicii medicale de urgență accesibile, rapide și eficiente. Acest demers reprezintă un pas concret în această direcție”, se arată în comunicat.

De menționat că proiectul de hotărâre este semnat, în calitate de consilier local, și de viceprimarul AUR Cosmin Corâțu, ceea ce îi mărește, cel puțin teoretic, șansele de succes. Ultima inițiativă a AUR la nivelul consiliului local, intrată în plen fără semnătura lui Corâțu, a picat prin votul majorității PSD la finele anului trecut.


