miercuri, octombrie 28, 2026
Războiul celor două poze, faza pe poliție „politică” locală

Drăgoescu, amendat că și-a pus imaginea pe sediu, ripostează din fața filialei PSD, cu efigia lui Manda pe fundal

PSD și USR se au „ca frații” nu numai în Guvern, ci și la nivel local, unde confruntarea a ajuns la stadiul de amenzi și procese în instanță.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Subiectul l-a deschis liderul filialei județene a USR, deputatul Cezar Drăgoescu, care, într-o postare pe rețelele sociale, o acuză pe Lia Olguța Vasilescu, șefa PSD Craiova, că și-a trimis poliția „politică” locală să-l amendeze pentru că și-a pus imaginea pe intrarea în cabinetul parlamentar din centrul Craiovei.

Drăgoescu a ripostat anunțând că a contestat amenda în instanță și i-a plâns ironic de milă europarlamentarului Claudiu Manda, secretar general al PSD și soțul Olguței Vasilescu, pentru amenda similară de care e pasibil de vreme ce chipul său se lăfăie pe întreaga fațadă a PSD Craiova, aflată la parterul unui bloc din Rovine.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Primăria Craiova mai cere o dată Spitalul CFR

Primăria Craiova mai face încă o dată demersuri oficiale pentru a obține Spitalul CFR din municipiul reședință de județ. Un...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI