marți, octombrie 27, 2026

 CS Vâlcea 1924, obligat să îi plătească peste 120.000 euro fostului jucător Toni Katic! Clubul anunță că va contesta decizia la Curtea  de Arbitraj de la Lausanne.

Clubul Sportiv Vâlcea 1924, finanțat de către Consiliul Județean Vâlcea, a fost obligat de Tribunalul de Arbitraj Baschetbalistic la plata a peste 120.000 euro către fostul jucătorul croat Toni Katic. Clubul vâlcean susține însă că jucătorul era la respectiva dată pretinsă a accidentării sub contract cu un alt club și că accidentarea a avut loc anterior venirii acestui la Râmnicu Vâlcea.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Conform tribunalului arbitrar, între Toni Katic și CS Vâlcea 1924 s-a încheiat un contract pentru sezonul 2023/2024. La cel de-al  treilea antrenament sub îndrumarea antrenorului Hristu Șapera, sportivul croat și-a rupt ligamentele încrucișate și nu a mai putut continua activitatea necesitând o intervenție chirurgicală. 

Potrivit celor reținute de această instanță,  Clubul nu i-a achitat jucătorului intervenția chirurgicală și drepturile salariale. Motivul invocat: nu ar fi existat un contract cu Toni Katic și că  acesta nu s-ar fi accidentat la antrenamentele echipei ci ar fi sosit deja accidentat la Râmnicu Vâlcea, încercând  să inducă  astfel în eroare clubul pentru a solicita întregul contract.

Teoria conform căreia Katic nu s-a accidentat la antrenamentele echipei a fost susținută și de antrenorul Hristu Șapera în fața arbitrului BAT. Mai mult, acesta a confirmat declarația conducerii clubului  că sportivul s-ar fi prezentat la antrenamentele din Râmnicu Vâlcea fără acceptul clubului și fără ca între părți să existe un contract, din propria sa voință. Tot în sprijinul clubului s-a aflat și medicul Mitrache care a emis un raport medical ce stabilea imposibilitatea desfășurării activității sportive de către Toni Katic ca urmare a accidentării sale anterioare prezenței la Vâlcea.

Însă, instanța susține că gruparea din Vâlcea nu a putut explica argumentat  de ce i-a achitat o sumă de bani aferentă lunii august 2023 lui Toni Katic dacă a considerat că între părți nu a existat niciun contract.

Ca urmare a acestei hotărâri, CS Vâlcea 1924 trebuie să-i plătească lui Toni Katic suma de 75.298,57 euro salarii, 10.840 euro cheltuieli medicale și aproximativ 33.500 euro cheltuieli pentru desfășurarea arbitrajului.

Argumentele Clubului  Sportiv Vâlcea 1924. Comunicat de presă  

„Clubul Sportiv Vâlcea 1924 a luat act, cu surprindere, de hotărârea BAT pronunțată în cauza 2181/24 la data de 4 decembrie 2025.

Litigiul a fost inițiat de jucătorul Toni Katić, semnat de clubul nostru pentru sezonul 2023/2024, cu contract având începutul la 1 septembrie 2023. Anterior acestei date, jucătorul – aflat încă sub contract cu Dinamo București până la 31 august 2023 – a sosit spre acomodare la Râmnicu Vâlcea la 16 august 2023, nu a efectuat niciun antrenament cu echipa și, în scurt timp, la data de 18 august 2023, a reclamat dureri la genunchi. Evaluarea medicală efectuată la 23 august 2023 a indicat caracterul inapt fizic și medical a acestuia anterior începerii contractului acestuia (ruptură de ligament încrucișat). În temeiul clauzelor contractuale privind faptul că lipsa aptitudinii medicale și fizice a sportivului – ce condiționau intrarea în vigoare a contractului – clubul s-a prevalat de aceste clauze, iar jucătorului i s-a pus la dispoziție la data de 1 septembrie 2023 un bilet de avion spre țara de reședință la data de 1 septembrie 2023.

Timp de peste nouă luni, domnul Toni Katić nu a formulat absolut nicio pretenție verbală ori scrisă, abia la 19 iunie 2024 transmitând o notificare prin avocat prin care solicita plata integrală a contractului.

În fața BAT, clubul a arătat că sportivul nu îndeplinea condițiile de aptitudine fizică și medicală necesare pentru activarea contractului, că la momentul pretinsei accidentări acesta se afla încă sub contract cu un alt club și că leziunea sa era nu doar anterioară datei de început a contractului încheiat cu noi, ci aparent chiar anterioară perioadei în care susține că s-ar fi accidentat. Clubul a prezentat inclusiv argumentul că, chiar și în ipoteza (neverosimilă) în care accidentarea s-ar fi produs la Vâlcea, contractul tot nu s-ar fi activat, întrucât aptitudinea medicală a sportivului trebuia determinată conform dispozițiilor acordului în termen de maximum până 7 zile de la data începerii contractului, iar indiferent dacă acest termen s-ar fi raportat la data sosirii în România (16 august 2023) sau la data de 1 septembrie 2023, jucătorul ar fi fost oricum inapt fizic și medical la momentul evaluării sale (23 august 2023).

În fața BAT, clubul a arătat că nu erau îndeplinite condițiile caracterului apt medical și fizic a sportivului pentru activarea contractului, că jucătorul era la respectiva dată pretinsă a accidentării sub contract cu un alt club, că accidentarea a avut loc anterior începutului contractului său cu clubul nostru, precum și alte apărări. Cu toate acestea, tribunalul arbitral a reținut, printre altele, o pretinsă „modificare prin conduita părților” a unui contract care, conținea o clauză ce prevedea în mod expres, că acordul poate fi modificat numai în scris, hotărâre contrară chiar jurisprudenței proprii (a se vedea hotărârea BAT din data de 31 august 2022, Fleșeriu vs. CSU Sibiu, pct. 117).

Considerăm hotărârea ca fiind netemeinică, reținând o stare de fapt și de drept eronată, ce inclusiv contravine propriei jurisprudențe BAT, cât și practicii consacrate a Curții de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. Arătăm că, pe întreaga durată a raporturilor contractuale cu sportivul Toni Katić, Clubul nu a făcut decât să respecte întocmai prevederile contractului și dispozițiile legale aplicabile. Pronunțarea unei hotărâri – încă nedefinitive – nu poate invalida aceste împrejurări și nu permite concluzii contrare.

Întrucât acordul încheiat cu sportivul permite apelarea deciziei BAT la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, Clubul Sportiv Vâlcea 1924 va exercita acest drept și va formula apel.

Având în vedere că procedurile judiciare se desfășoară în fața organelor competente și nu în spațiul public, dar ținând cont de declarațiile făcute astăzi de cealaltă parte, prezentul comunicat este emis exclusiv pentru corecta informare a opiniei publice asupra aspectelor relevante care necesită clarificare. Acesta va rămâne singurul comunicat pe durata procedurilor în fața CAS, până la soluționarea definitivă a cauzei.”. precizează CS Vâlcea 1924.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Primăria Craiova mai cere o dată Spitalul CFR

Primăria Craiova mai face încă o dată demersuri oficiale pentru a obține Spitalul CFR din municipiul reședință de județ. Un...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI