Sopotul a ajuns la răscruce: continuă stagnarea sau alege dezvoltarea?
Pe 7 decembrie 2025, comuna Sopot își decide viitorul. După 35 de ani în care aceeași formațiune politică a condus fără rezultate, oamenii sunt puși în fața unei alegeri esențiale: același drum înfundat sau un nou început construit pe seriozitate și competență. Iar acest început poartă un nume: Florin-Marian Tănase, candidatul PNL Dolj la funcția de primar al comunei Sopot, aflat pe poziția 1 pe buletinul de vot. După 35 de ani în care aceeași formațiune politică a stăpânit primăria, realitatea este dureroasă: Sopotul a rămas în urmă, în timp ce localitățile vecine conduse de administrații liberale — precum Predești și Gogoșu — au evoluat, s-au modernizat și au atras investiții. Acolo s-a putut. La Sopot… nu s-a vrut.


Florin Tănase nu este un politician format în birouri. Nu vine din rotația veche a administrațiilor care au ținut Sopotul pe loc. Este un tânăr de 33 de ani, soț, tată al doi copii, crescut din rădăcini solide în satele comunei — cu tată din Beloț, mamă din Sopot și bunici din Beloț, Pietroaia și Sopot. A muncit în mediul privat, și-a întemeiat o familie, și-a cumpărat o casă în satul natal și simte, în fiecare drum pe care îl parcurge, lipsurile unei administrații care nu și-a făcut treaba.
Este candidatul unei generații care nu mai acceptă stagnarea, iar acest lucru se vede în modul în care vorbește și acționează.

Administrațiile trecute au eșuat. Sopotul merită mai mult
Trei decenii și jumătate, aceeași culoare politică. Aceleași promisiuni. Aceleași rezultate slabe. Concluzia este dură, dar inevitabilă: cei care au condus până acum nu au fost capabili sau nu au dorit să dezvolte comuna.
Oamenii din Sopot nu au plecat pentru că au vrut. Au plecat pentru că nu mai aveau pentru ce rămâne. Drumuri fără asfalt, sate fără apă și canalizare, iar investițiile au fost aproape inexistente. Sopotul, deși este la doar 30 km de Craiova, arată ca o comună izolată de restul lumii.


Cel mai grav exemplu de neputință este proiectul de apă finanțat prin „Anghel Saligny”, în valoare de peste 13 milioane de lei — un proiect aprobat, semnat și lăsat să ruginească în sertare. În comunele vecine, proiecte identice sunt finalizate. La Sopot, nici măcar nu au început lucrările.
Florin vorbește direct: „Să ai banii aprobați, să ai proiectul în mână și să nu miști nimic trei ani… asta nu este administrație. Este dispreț față de oameni.”
Infrastructura – prioritatea zero: apă, canalizare, asfalt. Acum, nu peste alți 30 de ani
Programul lui Florin-Marian Tănase începe cu lucrurile de bază, cele pe care orice comunitate modernă le are: apă, canalizare și drumuri asfaltate.
El vrea deblocarea rapidă a proiectului de apă, astfel încât fiecare gospodărie din Sopot să aibă apă curentă. În planul său intră și introducerea canalizării în toate satele, pentru ca oamenii să nu mai fie obligați să trăiască în condiții care nu ar trebui acceptate în anul 2025. Apoi vine asfaltarea completă a drumurilor din Sopot, Bașcov, Beloț, Cernat, Pereni, Pietroaia și Sârsca, astfel încât deplasarea între sate să devină normală, nu o aventură.
„Nu promit minuni. Dar promit că în prima zi de mandat încep treaba și nu mă opresc până nu termin. Infrastructura este fundația dezvoltării și nu mai putem pierde nici o zi”, subliniază Florin.

Servicii moderne pentru oameni – Primăria care ajută, nu încurcă
Florin Tănase își propune să transforme primăria într-un loc unde oamenii primesc soluții, nu piedici. Toți locuitorii vor avea acces la cadastrul gratuit, astfel încât problemele de proprietate să fie rezolvate fără costuri și fără drumuri inutile. În plus, Florin vrea deschiderea unui birou dedicat atragerii fondurilor europene, unde oamenii și micii antreprenori să fie sprijiniți concret să obțină finanțări.
De asemenea, va fi deschis un cabinet stomatologic pentru consultații de bază, astfel încât locuitorii — în special copiii — să nu mai fie nevoiți să plece zeci de kilometri pentru un consult simplu.
„O primărie modernă nu ține oamenii la coadă. O primărie modernă lucrează pentru ei.”


Respect pentru tradiții – investițiile care dau demnitate comunității
Florin știe ce înseamnă comunitatea și respectul pentru locurile în care oamenii își duc viața. Vrea construirea capelei din Sârsca, pentru că oamenii au nevoie de un spațiu decent în momentele grele. Vrea reabilitarea căminului cultural din Sopot, astfel încât tradițiile și evenimentele comunitare să aibă din nou locul pe care îl merită. Vrea igienizarea cimitirelor și modernizarea terenului de sport, pentru că normalitatea trebuie să se simtă în fiecare colț al comunei.
„Dacă nu respecți satul și locurile oamenilor, nu ai cum să conduci o comunitate. Totul începe cu respectul.”
Dezvoltare locală – Sopotul care produce, Sopotul care atrage
În viziunea lui Florin, economia locală trebuie repornită. Relansarea târgului săptămânal va readuce viață în comunitate, crearea unei piețe agro-alimentare va sprijini producătorii locali, iar dezvoltarea unui parc fotovoltaic va reduce cheltuielile primăriei, astfel încât banii economisiți să fie investiți în proiecte pentru oameni.
El vrea ca Sopotul să devină atractiv pentru firme mici și pentru investitori, folosind avantajul major al apropierii de Craiova. Accesul la utilități, proceduri administrative simplificate și terenuri disponibile pentru concesiune pot transforma comuna într-un mic pol economic.
„O comună care stă pe loc moare. O comună care produce trăiește. Eu vreau un Sopot viu, în mișcare, care atrage și oferă șanse.”
Tinerii – fundamentul viitorului
Florin Tănase știe că fără tineri nu există viitor. De aceea, vrea burse pentru elevi, locuri de joacă moderne, susținerea echipei de fotbal, organizarea Zilelor Comunei și formarea unui ansamblu folcloric cu călușari, astfel încât copiii să simtă că aparțin unei comunități vii și mândre.
„Vreau ca tinerii din Sopot să aibă motive să rămână aici. Să simtă că au viitor acasă.”

Pe 7 decembrie, viitorul Sopotului stă în mâinile oamenilor
Comuna are nevoie de alt ritm, altă mentalitate și altă echipă. Are nevoie de un primar tânăr, serios, hotărât, care nu a trădat niciodată comunitatea și care vine cu un program clar, realist și modern.
Florin-Marian Tănase reprezintă exact această șansă.
Poziția 1 pe buletinul de vot.
Material publicitar politic, PNL Filiala Dolj, alegeri locale parțiale, 7.12.2025, CMF: 51250002, notificare privind transparența: pnl.ro/transparenta/


