Apavil a pus în aplicare marți notificările trimise încă de săptămâna trecută prin care a transmis că, dacă asociaţiile de proprietari din municipiul Drăgăşani refuză să încheie contracte pentru serviciile de apă şi canalizare, solicitând, în schimb, încheierea de contracte cu fiecare consumator, se va ajunge la sistarea furnizării apei.
Directorul general al APAVIL:„ Nu dau drumul la apă până când nu semnează contractele”
Directorul APAVIL, Ion Florescu, a declarat pentru Indiscret în Oltenia că măsura sistării apei potabile rămâne valabilă până când asociațiile de proprietari vor accepta să încheie contractele solicitate: „ Nu dau drumul la apă până când nu semnează contractele. Mai mult, vom extinde această măsură. I-am păsuit destul! Au pierderi de apă pe rețelele interioare, acele pierderi trebuie plătite, noi nu putem să intervenim în locuințe. Dumnealor citesc legea doar cum le place”.
Oficialul APAVIL a declarat că măsura sistării apei potabile nu se aplică instituțiilor de învățământ, Spitalului Drăgășani și nici privaților care au contracte cu societatea.
Ce spun reprezentanții asociațiilor de proprietari
Reprezentanții asociațiilor de proprietari susțin că legea le permite și încheierea contractelor individuale, iar cetățenii nu doresc să plătească pierderile de apă pe care le impută instalațiilor exterioare ale furnizorului. Mai mult, spun că aparatele de contorizare ale APAVIL nu sunt verificate metrologic, așadar sunt taxați prin niște măsurători neconforme. Directorul general Ion Florescu afirmă însă că aparatele APAVIL sunt în regulă, iar partea adversă caută pretexte.

Proteste în fața sediului APAVIL
Primarul orașului Drăgășani, Costinel Stoica, a anunțat că marți după amiză protestează în fața sediului APAVIL și le-a cerut cetățenilor să i se alăture: „ Municipiul Drăgășani își cere apa înapoi!!! Vă anunț ca personal la ora 17 voi fi prezent în fata sediului APAVIL pentru a protesta împotriva măsurii de sistare a livrării apei!!! Va aștept alături de mine în număr cat mai mare!!!”, a scris edilul pe facebook. Demersul primarului a fost susținut de o parte a populației, care și-a manifestat nemulțumire în fața sediului din Drăgășani al furnizorului regional de apă potabilă.



