Nu este vorba despre toți directorii din ograda primăriei Craiova ci doar de cei de la insttuțiile de cultură subordonate consiliului local municipal: Teatrul COlibri, Filarmonica Oltenia și Opera Română Craiova.
Geo Dinescu, Natalia Stănculeasa și Antoniu Zanfir sunt chemați în fața evaluatorilor numiți de conducerea primăriei la sfârșitul acestei luni.



Astfel, prin dispoziţii emise de primarul municipiului Craiova, au fost aprobate constituirea comisiei de evaluare, comisiei de soluţionare a contestaţiilor şi a secretariatului comisiei pentru evaluarea anuală a managementului la cele trei instituții de cultură municipale, „în conformitate cu prevederile O.U.G nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu prevederile Ordinului nr.2799/2015 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi desfăşurare a concursului de proiecte de management, a Regulamentului-cadru de organizare şi desfăşurare a evaluării managementului, a modelului-cadru al caietului de obiective, a modelului-cadru al raportului de activitate, precum şi a modelului-cadru al contractului de management”.
În temeiul predeverilor Regulamentului de organizare şi desfăşurare a a evaluării managementului instituţiilor publice de cultură din subordinea Consiliului Local al Municipiului Craiova, evaluarea anuală a managerilor are loc în două etape: analiza raportului de activitate al managerului, urmată de susținerea acestuia, în fața comisiei de evaluare, în cadrul unui interviu.
Pentru Filarmonică și Operă interviurile sunt planificate pentru data de 27 martie, iar în cazul managerului de la „Colibri”, procedura are loc în ultima zi a lunii martie.


