„Activitatea s-a desfășurat la Căminul pentru persoane vârstnice din Râmnicu Vâlcea, unde au fost oferite flori beneficiarelor, dar și personalului angajat. Părintele misionar Mihai Sandu a săvârșit rugăciuni pentru beneficiarii centrului și pentru personalul care oferă asistență și sprijin în mod permanent. Acțiunea s-a desfășurat în semn de dragoste și recunoștință, la început de primăvară”, se mai arată în anunțul Eparhiei Râmnicului. „50 de persoane au primit daruri de flori, din partea Înaltpreasfințitului Părintelui nostru Arhiepiscop Varsanufie. Recunoștința și dragostea sinceră a doamnelor s-au manifestat prin bucuria cu care ne-au întâmpinat, motiv pentru care am simțit că aceste frumoase tradiţii româneşti, care însoțesc începutul de primăvară, contribuie la întărirea sentimentului de dragoste, de prietenie și de comuniune”, a precizat Viorica Adriana Iancu, consilier social al Arhiepiscopiei Râmnicului.
Mărțișoare și rugăciuni la Căminul pentru persoane vârstnice din Râmnicu Vâlcea, din partea Arhiepiscopiei
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Sectorul Social-Filantropic al Arhiepiscopiei Râmnicului a derulat Proiectul Un mărțișor din suflet!, potrivit Arhiepiscopiei Râmnicului.


