Valul de pensionări printre magistraţi a lăsat Tribunalul Vâlcea fără judecători, în momentul de faţă instanţa având vacante peste o treime din posturile prevăzute în schemă, potrivit preşedintelui Adrian Gheorghiţă. El a precizat că din data de 2 noiembrie a.c., sunt 14 posturi vacante dintr-o schemă de 39 de judecători. Recent, şeful statului l-a eliberat din funcţie pe Valerian Predescu, judecător la Tribunalul Vâlcea, iar începând din data de 2 noiembrie 2022 este eliberată din funcție şi Mirela Nicolăescu, judecător cu grad profesional de curte de apel tot la Tribunalul Vâlcea. Iar în şedinţa din 3 noiembrie, CSM va lua în discuție şi pensionarea judecătoarei Rusu Monica, de asemenea, de la Tribunalul Vâlcea.
În ianuarie, la Tribunalul Vâlcea vor fi 18 posturi vacante
Adrian Gheorghiţă a precizat că şi lunile viitoare se anunţă plecări din Tribunalul Vâlcea, astfel că deficitul de personal se va apropia de 50%, în condiţiile în care la ora actuală există doar un judecător în procedura de promovare către Tribunalul Vâlcea şi promisiuni de la colegi din Judecătoria Râmnicu Vâlcea că se vor detaşa la Tribunal. El a precizat că din data de 2 noiembrie vor fi 14 posturi vacante dintr-o schemă de 39 de judecători, iar din luna ianuarie vor fi 18 posturi vacante.
Incertitudini în ceea ce priveşte statutul magistraţilor
Legat de motivele pentru care judecătorii vâlceni aleg să se retragă din activitate, preşedintele Tribunalului Vâlcea susţine că în primul rând este vorba de incertitudinile în ceea ce priveşte statutul magistraţilor şi mai puţin despre faptul că, în prezent, pensia pe care o încasează un magistrat este mai mare decât salariul. Gheorghiţă a menţionat că în celelalte instanţe din judeţ, respectiv la judecătoriile Râmnicu Vâlcea, Drăgăşani, Horezu, Bălceşti şi Brezoi, nu sunt în momentul de faţă probleme legate de lipsa de personal, deşi unele mai au câte un post vacant.


