O femeie în vârstă de peste 70 de ani a fost salvată în această dimineață de echipajele ISU Dolj, după ce căzuse într-o fântână din comuna Bârca. În operațiunea de salvare au fpst implicate mai multe echipaje de pompieri precum și elicopterul SMURD.
„În dimineața zilei de astăzi, echipaje operative au intervenit în comuna Bârca, pe strada Octavian Goga, pentru salvarea unei femei în vârstă de 72 de ani, care a căzut într-o fântână.
La locul evenimentului au fost mobilizate de urgență o autospecială de intervenție de tip ASAS, încadrată cu 1 ofițer, 8 subofițeri și 1 soldat gradat profesionist, precum și un echipaj de prim ajutor din cadrul Secției de Pompieri Segarcea. În sprijin a acționat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Bârca.
Având în vedere complexitatea intervenției, au fost alocate resurse suplimentare, respectiv un elicopter SMURD și kit-ul special pentru salvarea persoanelor din fântâni, adus de la Secția de Pompieri Băilești.
Fântâna în care a căzut victima are o adâncime de aproximativ 20 de metri, un diametru de peste 1 metru, iar nivelul apei era de circa 1,5 metri.
La sosirea echipajelor, femeia era conștientă. Salvatorii au acționat prompt pentru asigurarea acesteia și acordarea primelor îngrijiri medicale, concomitent cu desfășurarea operațiunilor de extragere.
Victima a fost extrasă în siguranță, conștientă, prezentând semne de hipotermie, fiind preluată de echipajul de prim ajutor pentru acordarea îngrijirilor medicale necesare. Ulterior, echipajul EPA Segarcea a început deplasarea cu victima către elicopterul SMURD.
Intervenția s-a desfășurat în condiții de siguranță, fiind gestionată eficient de forțele implicate”, transmit reprezentanții ISU Dolj.


