marți, octombrie 27, 2026

Vâlcea: Percheziții și audieri într-un dosar de fraudă cu fonduri din bugetul asigurărilor de șomaj.

Zeci de audieri luni în Vâlcea luni după percheziții la Lăpușata și Râmnicu Vâlcea, într-un dosar de fraudă cu fonduri din bugetul asigurărilor de șomaj. Procurorii au anunțat că 62 de persoane urmează să dea declarații sub suspiciunea de prejudiciere a statului prin metode ilegale.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

O amplă anchetă a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea scoate la iveală o schemă infracțională prin care bugetul național al asigurărilor de șomaj a fost prejudiciat cu aproximativ 1,6 milioane de lei. Procurorii vizează trei societăți comerciale ai căror reprezentanți sunt suspectați că, timp de patru ani, au transformat ajutoarele de stat într-o sursă ilegală de venit.

Conform anchetatorilor, în perioada 2020-2024, reprezentanții legali ai celor trei firme ar fi pus în aplicare o strategie de fraudare sistematică. Aceștia ar fi întocmit în fals documentații care atestau în mod nereal angajarea unor persoane, precum și instruirea sau recalificarea profesională a acestora.

În baza acestor dosare fictive depuse la AJOFM Vâlcea, firmele au solicitat și obținut ilegal fonduri guvernamentale destinate, în teorie, susținerii pieței muncii și creșterii gradului de calificare a angajaților.

Pentru a clarifica întreaga dimensiune a fraudei, 62  de persoane sunt conduse la sediul organelor de cercetare pentru a fi audiate. Perchezițiile de luni, desfășurate în Râmnicu Vâlcea și localitatea Lăpușata, au fost realizate de IPJ Vâlcea cu sprijinul mai multor structuri specializate. „Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz pentru stabilirea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale care se impun”, au precizat reprezentanții poliției

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Primăria Craiova mai cere o dată Spitalul CFR

Primăria Craiova mai face încă o dată demersuri oficiale pentru a obține Spitalul CFR din municipiul reședință de județ. Un...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI