Sfânta împăcare între fețele preoțești și edilii craioveni, care dădeau bisericii fosta Casă a Sindicatelor de pe strada Frații Buzești în schimbul unui corp de clădire a Colegiului Elena Cuza a rămas fără rezultat.
Cele două părți căzuseră de acord să efectueze schimbul în urma căruia activitatea didactică de la Elena Cuza rămâne netulburată iar parohia Sf. Ilie căpăta la schimb un imobil de dimeniuni comparabile în buricul târgului.
Consiliul local municipal a și adoptat hotărâri în acest sens, una în 2022, cealaltă în 2023 prin care se aprobau schimbul de imobile, respectiv raportul de evaluare a celor două clădiri, cu o valoare estimată comparabilă la vremea respectivă în jurul a un milion de euro bucata.


Schimbul salvator, rămas la stadiul de proiect
Totul părea soluționat și litigiul îngropat, numai că la semnarea contractului între municipalitate și parohie nu s-a mai ajuns, în ciuda acordului de principiu exprimat de ambele părți. La un acord ferm nu s-a mai ajuns, iar singurul principiu rămas în joc este clasicul „restitutio in integrum” al retrocedărilor postdecembriste.
Asta pentru că, în lipsa unei înțelegeri scrise cu primăria Craiova, parohia Sf. Ilie și-a continuat războiul în instanță cu colegiul Elena Cuza, pe care îl somează să-și strângă catrafusele și elevii din imobilul de pe strada Mihai Viteazul și să predea clădirea. Început în 2021, procesul a fost câștigat inițial de instituția de învățământ. Apelul intentat de clerici s-a judecat la Curtea de Apel din Craiova. Decizia a venit ieri, 5 martie, dând totul peste cap. Magistrații au dispus colegiului să predea clădirea și, bonus, să plătească și ceva mai mult de 4 miliarde de lei vechi pentru lipsa de folosință a imobilului.

Soluția pronunțată de Curtea de Apel Craiova:
„Tip solutie: Admitere apel
Solutia pe scurt: Admite apelul. Schimbă în tot sentinţa apelată în sensul că admite cererea de chemare în judecată. Obligă pârâtul Colegiul Naţional „Elena Cuza” să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul teren în suprafaţă de 1150 mp şi construcţiile amplasate pe acesta, situat în Craiova, str. Mihai Viteazul, nr. 12 A. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 406.062 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului anterior enunţat pe ultimii trei ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată. Admite cererea acesorie formulată de reclamanta şi dispune obligarea pârâtului la plata în favoarea reclamantei a sumei de 12.105 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond şi în apel. Respinge cererea pârâtului privind acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în cauză. Obligă reclamanta la plata sumei de 1060,62 lei, reprezentând diferenţă taxa timbru aferentă pretenţiilor admise în contul Direcţiei de Taxe şi Impozite Locale Craiova. Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare la I.C.C.J., cererea de recurs urmând a fi depusă la Curtea de Apel Craiova. Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare la I.C.C.J., cererea de recurs urmând a fi depusă la Curtea de Apel Craiova. Pronunţată în condiţiile art. 402 teza finală C.p.c., astăzi, 05.03.2026. Document: Hotarâre 79/2026 05.03.2026”.
Elevii de la Cuza, victime colaterale în disputa dintre popi, edili și sindicaliști
Revenind la contractul de schimb preconizat între municipalitate și fețele bisericești, acesta nu a mai fost semnat pentru că în horă au intrat și alți amatori. Este vorba despre „Asociatia Nationala ale Caselor de Cultura ale Sindicatelor din Romania”. Da, există așa ceva! Entitatea cu pricina a atacat tranzacția inițiată de edili pe toate căile. Surse administrative susțin că primăria Craiova are pe rol mai multe litigii cu Asociația care a cerut, fie suspendarea fie anularea hotărârilor de consiliu local adoptate în această speță. Majoritatea câștigate de primărie, dar nu toate prin sentințe definitive și irevocabile. Pe lângă acțiunile în contencios administrativ, pe rolul instanței mai este și o acțiune prin care se contestă chiar dreptul de proprietate a municipalității asupra clădirii de pe strada Frații Buzești.


Ce se întâmplă cu elevii de la Elena Cuza
Până primăria Craiova își rezolvă problemele juridice, fie cele cu preoții stăpâni pe clădirea de pe MIhai Viteazul, fie cu sindicaliștii care o revendică pe cea de pe Frații Buzești, rămne de văzut ce se va întâmpla cu elevii care la ora actuală învață în imobilul pe care instanța îl vrea lăsat „în deplină proprietate şi liniştită posesie” parohiei reclamante.
Greu de crezut că fețele bisericești își vor tulbura postul Paștelui trimițând executori pe capul profesorilor și elevilor de la Cuza sau, mai probabil, direct pe conturile instituției de învățământ. Cel puțin nu în perioada imediat următoare.
Mai ales că soluția pronunțată de Curtea de Apel Craiova e supusă recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție, instanță deja legendară prin prizma duratei de soluționare a proceselor care îi intră pe rol. Ar putea fi vorba de ani până la recuperarea sumei ce figurează în sentința CA Craiova, cel mai probabil din bugetul local al municipiului reședință de județ.
S-a rupt iar lanțul creștinesc de iubire dintre Primăria și Mitropolie
În altă ordine de idei, proceul câștigat de parohia Sf. Ilie din subordinea Mitropoliei Olteniei împotriva Colegiului Elena Cuza, a cărui bază materială este legal în sarcina primăriei Craiova reprezintă un nou episod al tumultoasei relații dintre protipendada clericală și cea administrativă a Craiovei.
Inițial, în primele decenii două decenii de după Revoluție, primăria Craiova se bătea cu Consiliul Județean pe titlul de sponsor principal al Mitropoliei, instituția de cult fiind abonată an de an la bugetul municipal, fie în virtutea contribuției la ridicarea Catedralei din cartierul Craiovița Nouă (proiect multi-cincinal al Mitropoliei) fie pentru finanțare diverselor proiecte sociale derulate de fețele preoțești.


După venirea pe funcția de primar a Olguței Vasilescu, cotizațiile la bugetul de catedrală au încetat în mare, dar Mitropolia și păstrat drepturile asupra terenului din jurul mai sus pomenitei catedrale, primit în folosință gratuită de la primărie dar închiriat mai departe pe bani buni către proprietarii de chioșcuri din vecinătate.
Iarna trecută, ecuația imobilară din Craiovița Noua s-a schimbat însă. Prin două hotărâri de consiliu local sucecsive, în decembrie 2024 și ianuarie 2025, primăria Craiova a înjumătățit suprafața de teren lăsată în folosința Mitropoliei de mai bine de două decenii, apoi a decis preluarea de la aceeași Miropolie a contractelor de închiriere cu zecile de comercianți de pe amplasament.


