Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a lansat public ideea unei fuziuni benevole între comune, însoțită de un stimulent financiar consistent: între 10 și 20 de milioane de lei pentru investiții locale. Propunerea vine într-un moment în care România numără peste 3.000 de unități administrativ-teritoriale, multe dintre ele incapabile să-și susțină propriul aparat administrativ fără fonduri guvernamentale. Ideea lui social-democratului este simplă: localitățile care aleg să se comaseze ar primi un sprijin financiar generos pentru proiecte de dezvoltare. O recompensă pentru curaj administrativ și pentru eficientizarea cheltuielilor publice.
Dar dincolo de generozitatea aparentă a sumei, miza este mult mai mare: reducerea fragmentării administrative și crearea unor unități mai puternice, capabile să genereze venituri proprii.
România dependenței de la centru
Realitatea, pe care puțini politicieni o recunosc răspicat, este că o parte semnificativă a primăriilor din mediul rural și din orașele mici nu pot funcționa fără alocările de la bugetul de stat. Salariile angajaților, utilitățile, cheltuielile curente etc., toate depind, în multe cazuri, de sumele defalcate trimise de la București. Există comune cu câteva sute sau puțin peste o mie de locuitori care au primar, viceprimar, consiliu local, aparat propriu și cheltuieli administrative aproape identice cu ale unor localități mult mai mari. Veniturile proprii sunt insuficiente, iar gradul de colectare a taxelor locale rămâne scăzut. În aceste condiții, autonomia locală devine mai degrabă un concept teoretic decât o realitate.
Reforma promisă, dar evitată
Reforma teritorial-administrativă este una dintre marile promisiuni ale partidelor din ultimii ani. A fost invocată în campanii electorale, inclusă în programe de guvernare și menționată în negocieri politice. Și totuși, de fiecare dată când subiectul ajunge aproape de masa deciziilor, se instalează tăcerea. În actualul context politic, tema pare blocată în interiorul Coaliției. Nu există consens, nu există asumare și, mai ales, nu există voință politică reală. Motivul este ușor de intuit. Orice comasare înseamnă mai puține funcții, mai puține poziții politice și, implicit, mai puține rețele de influență locale. Pentru partide, reforma administrativă înseamnă cost electoral.
Tocmai din acest motiv, inițiativa lui Alfred Simonis readuce în spațiul public o discuție necesară. Dar întrebarea rămâne: poate un județ, printr-o inițiativă punctuală, să deblocheze o reformă care ar trebui asumată la nivel național?Răspunsul este, probabil, nu. Fără o strategie coerentă la nivel guvernamental, fără o legislație clară și fără o dezbatere națională reală, schimbarea riscă să rămână izolată.