marți, octombrie 27, 2026

CJ Dolj scumpește sauna la „Aripile”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Administrația județeană crește tarifele practicate la Centrul Turistic de Agrement și Sport de la Aeroport (fostul stadion Aripile – nr) pentru prima dată într-un deceniu.

Măsura vine la inițiativa Clubului Sportiv Judeţean Știința „U” Craiova, care a înaintat CJ Dolj spre aprobare propunerile privind tarifele actualizate pentru închirierea terenurilor şi spaţiilor destinate disciplinelor sportive din incinta „Centrului Turistic pentru Agrement şi Sport”, printr-o adresă de la finalul lunii ianuarie.

Actualizarea are în vedere atât ajustarea sumelor percepute pentru terenurile de fotbal și de tenis din incintă, precum și pentru acceasul la saună și la sala de fitnes.

Majorările nu sunt tocmai modice, creșterea de tarif find în unele cazuri de 50 sau 100 la sută.

Până la aprobarea formală în plenul CJ Dolj, noile tarife sunt în perioada de consultare publică.

Reprezentanții administrației motivează inițiativa prin creșterea costurilor de oprarea a bazei sportive, precum și prin nevoia de „aliniere” la prețurile pieței. „Motivele care au stat la baza propunerilor de modificare a acestor tarife sunt: a) Tarifele actuale nu au fost modificate în cei 10 ani de când a fost dată în exploatare baza sportivă; b) Creşterea prețurilor la utilități și respectiv a costurilor de întreținere a bazei; c) Necesitatea investițiilor în modernizarea bazei; d) Alinierea la piața locală a tarifelor practicate de entitățile publice și private de pe raza Municipiului Craiova”, se arată în documentația publicată de CJ Dolj. 

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Primăria Craiova mai cere o dată Spitalul CFR

Primăria Craiova mai face încă o dată demersuri oficiale pentru a obține Spitalul CFR din municipiul reședință de județ. Un...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI