Autoritățile locale închid complet centrul Craiovei de Ziua Națională pentru ceremonialul organizat în fața sediului principal al primăriei. Traficul auto va fi interzis pe mai multe străzi pe parcursul întregii dimineți în ziua de 1 decembrie.
„Cu ocazia desfășurării manifestărilor dedicate celebrării Zilei Naționale a
României, Primăria Municipiului Craiova anunță că, în data de 01.12.2025, intervalul orar 08:00 – 13:00, se va restricționa circulația rutieră pe următoarele străzi:
str. A. I. Cuza, tronsonul cuprins între intersecţia cu str. Unirii şi intersecţia cu str. Arieş;
str. Unirii, tronsonul cuprins între km. 0 şi intersecţia cu str. A. I. Cuza;
str. Popa Şapcă;
str. Mihai Viteazul, tronsonul cuprins între intersecţia cu str. Unirii şi intersecţia cu str. Ion Maiorescu”, precizează un comunicat al primăriei Craiova.
Potrivit reprezentanților municipalității, accesul în zona restricţionată va fi permis pentru autovehiculele cu regim prioritar, pentru riveranii care nu au alt acces către proprietate, precum şi pentru vehiculele care transportă persoane cu handicap. Traficul rutier, în zona şi perioada menţionate, va fi deviat pe arterele adiacente, conducătorii auto fiind preveniți să circule cu atenție și să se conformeze semnalizărilor rutiere ce vor fi instituite.

Militari din patru țări la parada militară
Edilii au făcut public și programul ceremoniei din acest an. La parada militară de 1 decembrie sunt așteptați, alături de militarii români și reprezentanți ai MAI, ostașii din detașamentul multinațional al NATO din Craiova.
„La defilare vor participa reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale,
Jandarmeriei Române, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Administrației Naționale a Penitenciarelor, contingentele militare nord-macedonean, polonez și portughez, precum și reprezentanți ai Crucii Roșii și ai Centrului Național de Educare Canină.
După ceremonia oficială, craiovenii sunt invitați să se bucure de un
spectacol folcloric susținut de artiștii Marius Măgureanu, Lavinia Bîrsoghe,
Cristian Bănățeanu, Aneta Șișu și Liviu Dică de la Secția Folclor „Maria Tănase”
Teatrul Colibri, alături de dansatorii de la Secția Ansamblul de dans popular
„Maria Tănase” din cadrul Centrului Județean de Cultură și Artă Dolj”, arată comunicatul primăriei Craiova.
Program:
- 11:00 – 11:05 Prezentarea onorului și întâmpinarea oficialităților;
- 11:05 – 11:10 Intonarea Imnului Național al României;
- 11:10 – 11:20 Oficierea serviciului religios;
- 11:20 – 11:25 Alocuțiuni oficiale;
- 11:25 – 11:35 Depuneri de coroane și flori la statuia domnitorului Alexandru Ioan
Cuza; - 11:35 – 12:00 Defilarea militarilor și prezentarea onorului
- 12:00 – 12:45 Spectacol folcloric


