Femeia a fost depistată la unul dintre punctele de acces ale Palatului Parlamentului, unde jandarmii au găsit asupra ei șase arme albe. Potrivit presei centrale, aceasta figura pe o listă de invitați transmisă de AUR pentru un eveniment economic („Forumul Breslei Constructorilor”). Persoana nu a reușit să pătrundă în clădire și a fost preluată pentru audieri de polițiștii Secției 17.

AUR ia distanțează de incident
Formațiunea condusă de George Simion a anunțat că femeia „nu este membru AUR”, precizând că se afla pe o listă suplimentară de participanți și că toți invitații primiseră în prealabil instrucțiuni care interzic explicit obiectele contondente. AUR a subliniat „importanța controalelor” la intrarea în clădire și a arătat că instituțiile abilitate trebuie să stabilească măsurile legale.
Simion, amenințări voalate la adresa parlamentarilor din coaliție
Cu doar o zi înainte, George Simion a scris pe pagina sa de Facebook că, în cazul unui revoltă de genul celei din Nepal, nu garantează că „politicienii contra poporului vor fi iertați”, referindu-se la colegii din Parlament care au susținut pachetele de măsuri ale coaliției de guvernare. Din păcate, asemenea mesaje radicale deplasează deliberat registrul politic spre amenințări și răfuieli, alimentând și mai mult tensiunile într-un climat social deja apăsat.



